Reținut de polițiștii dintr-o comună băcăuană pentru încălcarea ordinului de protecție

Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului au fost sesizați despre faptul că un tânăr de 24 de ani, din comuna Huruiești, ar fi încălcat măsurile dispuse printr-un ordin de protecție provizoriu.

Polițiștii l-au depistat pe cel în cauză în flagrant delict în curtea locuinței mamei sale, încălcând astfel obligațiile impuse prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Podu Turcului.

După administrarea probatoriului, tânărul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore și introdus în arestul I.P.J Bacău. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcare a măsurilor dispuse prin ordin de protecție. (IPJ Bacău)