Proiecte ale ONG-urilor din Onești finanțate de Consiliul Local

Primăria municipiul Onești, județul Bacău, aduce la cunoștință publică rezultatele selecției proiectelor care vor beneficia de finanțare nerambursabilă de la bugetul local pentru anul 2025.

Selecția s-a desfășurat în conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Hotărârii Consiliului Local Onești nr. 162/18.08.2025, privind aprobarea Listelor sesiunii I de selecție din anul 2025 a proiectelor/programelor depuse pentru finanțare.

Ca urmare a procedurii derulate, se atribuie contracte de finanțare nerambursabilă următorilor beneficiari:

Domeniul Tineret / Sport / Cultură

  1. Asociația Fotbal Club Viitorul Onești – proiectul „Fotbalul unește Oneștiul – performanță și viitor în sport”; valoarea finanțării: 25.000 lei.

  2. Asociația Club Sportiv Sportul Onești – proiectul „Pasiune, performanță, fotbal”; valoarea finanțării: 18.006,3 lei.

Domeniul Educație / Civic / Promovare

  1. Asociația de tineret ONESTIN Onești – proiectul „10 pentru Onești”; valoarea finanțării: 48.600 lei.

Domeniul Activități Religioase și Social-Caritabile

  1. Asociația Patmos Onești – proiectul „Achiziție produse alimentare pentru proiectul social «Prânzul pe roți» și cantina socială «Prânzul Ștefanian»”; valoarea finanțării: 200.000 lei.

Administrația publică locală susține prin aceste finanțări implementarea de proiecte menite să sprijine dezvoltarea sportului și culturii, implicarea civică a tinerilor, precum și activitățile sociale și caritabile de interes comunitar.