Tânără lovită cu mașina în comuna Dofteana. Șoferul vinovat, beat, a fugit de la locul accidentului

Un accident rutier în urma căruia o tânără a fost rănită a avut loc pe DN 12A, în comuna băcăuană Dofteana. Din primele verificări a rezultat faptul că un tânăr de 27 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 12A, în comuna Dofteana, ar fi acroșat o tânără de 22 de ani, din localitate, care coborâse din autoturismul parcat pe marginea părții carosabile. După producerea accidentului, conducătorul auto și-a continuat deplasarea. În urma impactului, tânăra a fost rănită, aceasta fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

La scurt timp, tânărul a apelat numărul unic de urgență 112, sesizând că ar fi lovit mai multe autovehicule. Cel în cauză a fost depistat în comuna Dofteana și condus la sediul poliției pentru audieri. La testarea cu aparatul etilotest a reieșit o concentrație de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, tânărul a fost condus la spital pentru a-i fi recoltate mostre biologice de sânge.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.