Băcăuan implicat într-un accident cu trei răniți, pe E 85, în Neamț: Șoferul vinovat a fugit

Un șofer din Bacău a fost implicat într-un accident de circulație pe E 85, în județul Neamț, din cauza unui conducător auto care a fugit și este căutat de poliție. Trei persoane au fost rănite.

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați , vineri noaptea, cu privire la producerea unui eveniment rutier, în afara localității Nisiporești. În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce un conducător auto, a cărui identitate urmează a fi stabilită, conducea un ansamblu vehicule, pe DN2-E85, în afara localității Nisiporești, ar fi pătruns pe sensul opus de deplasare. Pentru a evita impactul, o autocisternă, condusă de un bărbat, în vârstă de 37 ani, din Bacău, ar fi părăsit parțial partea carosabilă, intrând în coliziune cu remorca unui ansamblu auto, condus de un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din Roman, ulterior răsturnându-se, în afara carosabilului.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea celor doi conducători auto și a unui pasager, în vârstă de 63 de ani, din autocisternă.

Cei doi conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, continuând cercetările pentru identificarea celui de al treilea conducător auto.