De 26 de ani, Qwan-Ki-Do-ul din România trăiește momente memorabile în adâncurile milenare ale Salinei Târgu Ocna, acolo unde căutarea, regăsirea și deschiderea ființei umane capătă sens, profunzime și bucurii greu de descris în cuvinte.
Centurile negre, antrenorii și instructorii, reprezentanți ai celor peste 1.500 de practicanți din întreaga țară, au reconfirmat și în acest an forța unei adevărate familii a acestei arte marțiale, învăluită de energia tămăduitoare a cristalelor de sare din Baza de Tratament a Salinei Târgu Ocna.

Peste 80 de participanți, continuatori ai acestei nobile discipline, s-au bucurat de atmosfera ionizată și pură a galeriilor subterane, parcurgând cu entuziasm programele de pregătire fizică, tehnică și gimnastică energetică Tam Thê, într-un cadru unic în România.
A fost un început de an cu totul special, al 26-lea trăit aici, în care încărcarea energetică din adâncuri a revigorat trupul și spiritul, dând sens, culoare și splendoare fiecărui moment.

Această mișcare sportivă respectată și fascinantă a atras privirile și aprecierea sutelor de turiști prezenți în mină, generând empatie, admirație și o energie pozitivă care a umplut spațiul subteran. (Sursa/ Fb. Salina Târgu Ocna – Salt mine Targu Ocna)

Distribuie: