Deputatul Robert Alecu, față în față cu oneștenii: Prima inițiativă de acest fel a unui parlamentar

La biroul parlamentar al deputatului ACT de Bacău, Robert Alecu, din municipiul Onești, au avut loc consultări publice cu cetățenii, un demers care a marcat debutul activității parlamentare în actuala sesiune legislativă.

Evenimentul a reunit locuitori ai municipiului Onești, susținători și cetățeni interesați de problemele comunității, care au avut posibilitatea de a-și exprima direct nemulțumirile și propunerile, atât în ceea ce privește administrația locală, cât și politicile publice la nivel central.

La întâlnire a participat și avocata Alina Zărnescu, președinta ACT Onești, alături de locuitori ai municipiului, susținători și cetățeni interesați de problemele comunității, care au avut posibilitatea de a-și exprima direct nemulțumirile și propunerile.

Deputatul Robert Alecu a subliniat importanța dialogului direct cu cetățenii, arătând că activitatea legislativă trebuie să pornească de la realitățile cotidiene ale oamenilor.

Deputat Robert Alecu: „Consultările publice sunt începutul firesc al muncii parlamentare. Pentru că legile nu sunt abstracțiuni, ele se văd în facturi, în taxe, în traiul zilnic. Sâmbătă, la Onești, am deschis un dialog direct cu cei pe care îi reprezint. Ascult. Notez. Duc mai departe”

Pe parcursul întâlnirii, participanții au ridicat probleme legate de funcționarea administrației publice, nivelul taxelor, accesul la servicii publice și impactul deciziilor guvernamentale asupra nivelului de trai. Totodată, au fost formulate propuneri concrete, care urmează să fie analizate și centralizate.

Deputatul Acțiunii Conservatoare, Robert Alecu, a dat asigurări că astfel de consultări vor fi organizate periodic, având în vedere feedbackul pozitiv primit din partea celor prezenți, și că opiniile exprimate vor fi valorificate în activitatea parlamentară, prin inițiative legislative, amendamente sau interpelări. Aceasta este prima inițiativă de acest tip lansată de un parlamentar în Onești, în istoria politică recentă a municipiului, demersul fiind apreciat ca un pas important către consolidarea dialogului dintre aleși și comunitate.