Salvare contracronometru în mijlocul viscolului. O tânără de 19 ani, din comuna băcăuană Ungureni, însărcinată, a fost salvată din mijlocul nămeților de șeful postului de poliție și dusă la Spitalul Județean de Urgență Bacău. Acum, atât ea cât și copilul nenăscut sunt în siguranță datorită intervenției rapide și grijii medicilor.
La Maternitatea Bacău, a fost adusă, de urgență, o tânără gravidă din comuna Ungureni, zonă afectată de căderile abundente de zăpadă din ultimele 24 de ore. Tânăra este cunoscută cu o sarcină problematică, autoritățile fiind alertate, prin numărul unic de apel 112, că gravida care se deplasa împreună cu soacra sa spre spital rămăsese înzăpezită în troiene, cu mașina pe care o conducea. Motiv pentru care a fost preluată de șeful de post din localitate și transportată la unitatea noastră, cu autospeciala Poliției, au transmis reprezentanții SJU Bacău.
IPJ Bacău: „La data de 18 februarie a.c, o tânără de 19 ani, a apelat prin 112 la sprijinul polițiștilor după ce ar fi rămas împotmolită cu autoturismul pe care îl conducea, în comuna Ungureni. Ag. șef adjunct Tâmpu Marius Adrian, șeful Postului de Poliție Ungureni a plecat imediat la fața locului, a găsit tânăra însărcinată care i-a explicat că se deplasa către spital unde urma să fie internată. Având în vedere starea de urgență și faptul că, drumul era greu practicabil din cauza condițiilor meteo, polițistul nu a ezitat nicio secundă, a ajutat tânăra să urce în autospeciala de poliție și s-a deplasat de urgență cu aceasta la spital. Tânăra a ajuns în siguranță la spital unde a fost predată echipei medicale de specialitate, iar polițistul a primit recunoștința acesteia pentru misiunea îndeplinită”.

Imediat, femeia a fost preluată de personalul Maternității, unde a fost evaluată, investigată și, ulterior, internată pe Secția Obstetrică Ginecologie (OG) 1 din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău.
Dr. Roxana Calapod, medic șef al Secției OG1: „Pacienta venea spre spital, pentru că acuza dureri de burtă, dar a rămas înzăpezită și s-a speriat foarte tare. Am preluat-o și am internat-o. I-au fost recoltate analize și a început tratament perfuzabil. Este în siguranță, iar copilul se dezvoltă normal.”


Distribuie: