Scene terifiante la Buhuși: Femeie și bărbat înjunghiați de un individ orbit de gelozie și aburii alcoolului

Tentativă de omor calificat în Buhuși, județul Bacău. Un bărbat (32 ani) a fost reținut după ce a atacat cu cuțitul o femeie (29 ani) și un alt bărbat (34 de ani). Scena s-a petrecut în noaptea de duminică, între orele 00.00-00.30, într-un imobil din Buhuși. Atacatorul, băut și cuprins de gelozie, “a aplicat mai multe lovituri de cuţit în zona toracică, a gâtului şi a membrelor inferioare unei femei în vârstă de 29 ani, iar unui bărbat în vârstă de 34 ani i-a aplicat două lovituri de cuţit în zona toracică stânga, cu scopul de a le suprima viaţa.”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău. 

Cei doi au scăpat cu viața doar datorită intervenției forțelor de ordine și în urma îngrijirilor medicale. La data de 22 februarie, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au dispus reţinerea pentru 24 ore a bărbatului suspectat de comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat. După punerea în mişcare a acţiunii penale, la data de 23.02.2026 a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalul Bacău cu propunerea de arestare preventivă pentru o durată de 30 zile.