Bacăul face un pas decisiv în lupta cu cancerul: investiții de peste 5 milioane de euro în diagnostic de ultimă generație la Spitalul Județean de Urgență.
Spitalul Județean de Urgență Bacău marchează un moment important în dezvoltarea serviciilor medicale, odată cu inaugurarea a două investiții majore menite să îmbunătățească semnificativ diagnosticul oncologic. Proiectele, implementate de Consiliul Județean Bacău, vizează înființarea unui Laborator de Medicină Nucleară (PET-CT) și modernizarea completă a Serviciului de Anatomie Patologică.
Managerul spitalului, Ion-Marius Savin, a subliniat importanța acestor investiții: „Noi construim încredere, speranță, iar această investiție, prin care putem diagnostica tipuri complexe de cancer, într-un timp foarte scurt, va ajuta foarte mult să redăm sănătatea celor aflați într-un moment dificil al vieților lor. Astăzi nu celebrăm doar o investiție, ci reafirmăm o promisiune: aceea că vom continua să construim un sistem medical mai bun, mai uman și mai aproape de oameni”.
La rândul său, dr. Aurelia Țaga, director medical SJU Bacău, a evidențiat impactul direct asupra pacienților: „Anul trecut au fost 736 de cazuri noi oncologice. Prin faptul că avem anatomopatologie și investigații de performanță prin PET-CT, comisia oncologică are posibilitatea să stabilească conduita terapeutică țintită, adecvată și cea mai eficientă, în concordanță cu ghidurile europene”.
Laborator PET-CT la standarde europene
Înființarea Laboratorului de Medicină Nucleară PET-CT a presupus o investiție de peste 18 milioane de lei, finanțată în principal prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Proiectul a inclus reabilitarea, modernizarea și extinderea unei clădiri existente, transformată într-un centru modern de imagistică medicală, precum și integrarea unor soluții de eficiență energetică, precum panouri fotovoltaice, pompe de căldură și sisteme solare.
Echipamentul principal – un computer tomograf PET-CT de ultimă generație – permite depistarea precoce a cancerului, stadializarea și monitorizarea bolii, dar și identificarea leziunilor de mici dimensiuni cu o acuratețe ridicată. În același timp, tehnologia utilizată reduce doza de substanță radioactivă administrată pacienților cu cel puțin 30%.
Laboratorul este complet echipat cu infrastructură medicală și IT modernă, asigurând desfășurarea investigațiilor în condiții de maximă siguranță și eficiență.
Anatomia Patologică, complet modernizată
Cel de-al doilea proiect a vizat dotarea Serviciului de Anatomie Patologică, cu o investiție totală de peste 7,6 milioane de lei, finanțată prin Programul Sănătate. Noile echipamente, bazate pe tehnologii avansate, permit reducerea semnificativă a timpului de diagnostic și creșterea preciziei analizelor.
De asemenea, introducerea tehnicilor moderne, inclusiv imunohistochimia, facilitează identificarea exactă a tipurilor de cancer și contribuie la diminuarea riscului de diagnostic eronat. Modernizarea aduce beneficii și personalului medical, prin îmbunătățirea condițiilor de lucru și eficientizarea costurilor.
Impact direct pentru comunitate
Prin implementarea acestor proiecte, Spitalul Județean de Urgență Bacău își extinde considerabil capacitatea de diagnostic, laboratorul PET-CT urmând să deservească aproximativ 600 de pacienți anual.
Pacienții din județ și din regiune vor beneficia de acces rapid la investigații de înaltă performanță, reducerea timpilor de așteptare și eliminarea necesității deplasărilor în alte orașe. În același timp, serviciile medicale oferite vor fi aliniate la standarde europene, aducând îngrijirea de calitate mai aproape de casă.
Aceste investiții confirmă angajamentul autorităților locale de a dezvolta un sistem medical modern, eficient și centrat pe nevoile reale ale pacienților.


Distribuie: