Într-o atmosferă încărcată de emoție, strălucire și recunoștință, Sala Unirii din Palatul Parlamentului a găzduit unul dintre cele mai importante momente ale „Anului Nadia Comăneci 2026” – Gala Nadia, eveniment organizat de Comitetul Olimpic și Sportiv Român, la care au participat peste 500 de personalități din lumea sportului, culturii și vieții publice.
Momentul culminant al serii a fost apariția pe scenă a Nadiei Comăneci, întâmpinată cu aplauze îndelungate și ovații în picioare. La 50 de ani de la istoricul 10 perfect obținut la Montreal, cea mai mare gimnastă din istoria României a oferit un discurs emoționant, în care a rememorat drumul început în copilăria petrecută la Onești.
„Mulţumesc România, mulţumesc tuturor celor care mi-au fost alături în aceşti 50 de ani. Şi mulţumesc acelei fetiţe din Oneşti pentru că a avut curaj să viseze”, a spus Nadia Comăneci în fața invitaților.
Campioana a vorbit despre adevăratul sens al perfecțiunii și despre lecțiile pe care sportul i le-a oferit de-a lungul vieții.
„Când eram copil nu visam la perfecţiune. Visam doar să fiu mai bună decât ieri. Lecţia pe care am învăţat-o este că perfecţiunea nu înseamnă să nu greşeşti niciodată, ci să ai curajul să continui, să crezi şi să mergi înainte”, a mărturisit legenda gimnasticii mondiale.
Nadia și-a exprimat recunoștința față de antrenorii, colegii și oamenii care au contribuit la formarea sa, subliniind că succesul său este rezultatul unui efort colectiv și al unei generații care a scris istorie pentru sportul românesc.
„Este o mare sărbătoare pentru că în această sală toate fetele din ultimii 50 de ani sunt împreună. Este ceva unic, un moment istoric, 50 de ani de istorie a gimnasticii româneşti”, a declarat aceasta.
Unul dintre cele mai emoționante momente ale serii a fost dedicat soțului său, fostul campion olimpic american Bart Conner. Nadia a povestit, cu umor și sensibilitate, cum cei doi s-au cunoscut cu doar câteva luni înainte de Jocurile Olimpice de la Montreal și cum destinul avea să îi aducă împreună după mai bine de două decenii.
„Ştiu că am alergat prea repede şi nu ai putut să mă prinzi decât după 20 şi ceva de ani, dar mă bucur că gimnastica ne-a adus împreună. Nu am cuvinte să îţi mulţumesc pentru ceea ce faci pentru mine, pentru familia noastră şi pentru gimnastică”, a spus Nadia, stârnind aplauze și emoție în sală.

Duminică, 31 mai, Nadia Comăneci se va întâlni, acasă, cu oneștenii, la Gala Campioanelor organizată pe stadionul Carom, de la ora 19.00.
(Foto/Facebook COSR)

Distribuie: