Raliul Moldovei dispare din nou din calendarul FRAS. Competiția creată de Adi Răspopa nu va avea loc nici în 2026

Raliul Moldovei nu va avea loc nici în 2026. Competiția de la Bacău a fost eliminată din calendarul național. 

Timp de un deceniu și jumătate, numele pilotului oneștean Adi Răspopa a fost sinonim cu Raliul Moldovei și cu motorsportul băcăuan. El a construit una dintre cele mai apreciate etape din Campionatul Național de Raliuri, transformând competiția de la Bacău într-un reper pentru piloți și spectatori.

După moartea tragică a lui Adrian Răspopa, la Raliul Iașiului din 2021, soția lui, Luiza Răspopa a continuat să ducă mai departe proiectul în care amândoi investiseră pasiune, timp și energie. Dispariția sa, în vara anului 2025, a lăsat însă un gol dificil de acoperit.

Astăzi, la aproape un an de la pierderea Luizei Răspopa, viitorul competiției este mai incert ca niciodată. Raliul Moldovei nu va avea loc nici în 2026, fiind eliminat din Calendarul Sportiv Național al Federației Române de Automobilism Sportiv.

Comisia de Raliuri din cadrul FRAS a fost informată oficial de organizatorul licențiat al competiției că nu există resursele financiare necesare pentru organizarea evenimentului. Deși au fost căutate soluții pentru asigurarea bugetului necesar, acestea nu s-au concretizat, iar organizatorii au solicitat eliminarea definitivă a etapei din calendarul competițional.

Ca urmare, Comisia de Raliuri a înaintat Consiliului Federal propunerea de modificare a programului destinat etapelor de macadam. Astfel, sezonul 2026 va cuprinde doar trei etape pe această suprafață, la fel ca în 2025.

Este al doilea an consecutiv în care Raliul Moldovei lipsește din calendarul Campionatului Național de Raliuri. Nici ediția a 15-a, programată inițial în perioada 2-3 august 2025, nu s-a desfășurat.

La acel moment, FRAS anunța că organizatorul etapei nu a putut depune documentația tehnică necesară pentru obținerea licenței de organizare din motive medicale. Era vorba despre Luiza Mincu Răspopa, cea care preluase coordonarea competiției după dispariția soțului său, fostul pilot Adrian Răspopa, decedat în urma accidentului de la Raliul Iașiului din septembrie 2021. Grav bolnavă, ea a murit în iulie 2025, la doar câteva zile înainte de data când ar fi trebuit să se desfășoare Raliul Moldovei.

În ciuda eforturilor depuse pentru identificarea unui nou organizator și pentru găsirea unor soluții alternative, demersurile nu au avut succes. Astfel, una dintre competițiile cu tradiție din automobilismul românesc rămâne în afara calendarului și în 2026.

Pentru comunitatea motorsportului din Bacău, vestea reprezintă mai mult decât anularea unei curse. Este încă un semn al dificultăților prin care trece un eveniment construit cu pasiune de familia Răspopa și care, timp de 14 ediții, a adus județul pe harta marilor competiții automobilistice din România.

Ultima ediție, a XIV-a, a Raliului Moldovei (2024), organizată de Team Adi Răspopa și Clubul Sportiv Rally Spirit Onești a fost câștigată de Simone Tempestini.

Sezonul de macadam al Campionatului Național de Raliuri va debuta în perioada 11-12 iulie 2026, odată cu Raliul Sibiului.