Au început lucrările la Muzeul Sportului Oneștean „Nadia Comăneci”. Muzeul de Istorie va funcționa în aceeași clădire
Au demarat lucrările de reabilitare și modernizare a clădirii care găzduiește Muzeul de Istorie din Onești, aceasta urmând să devină un spațiu cultural modern în care vor funcționa două muzee: Muzeul de Istorie și noul Muzeu al Sportului Oneștean „Nadia Comăneci”.
Potrivit reprezentanților administrației locale, exponatele istorice nu vor fi mutate în altă locație, ci vor fi relocate la etajul clădirii, astfel încât patrimoniul istoric al municipiului să rămână accesibil publicului. La parter va fi amenajat Muzeul Sportului Oneștean „Nadia Comăneci”, dedicat performanțelor sportive care au făcut celebru numele Oneștiului în întreaga lume.
Investiția este realizată într-un an cu o semnificație aparte pentru municipiu, desemnat Oraș European al Sportului, dar și în anul dedicat Nadiei Comăneci, cea mai titrată sportivă formată la Onești și prima gimnastă din istorie care a obținut nota perfectă 10 la Jocurile Olimpice.
Consilierul primarului municipiului Onești, Laurențiu Neghină, spune că noul proiect este un gest de recunoaștere a valorilor care au făcut cunoscut orașul pe plan internațional.
Laurențiu Neghină: „Un proiect dedicat valorilor care au făcut cunoscut numele Oneștiului în întreaga lume și un omagiu adus celei mai mari campioane a noastre.”
Noul Muzeu al Sportului Oneștean „Nadia Comăneci” va reuni obiecte, fotografii, documente și alte exponate care ilustrează istoria sportului oneștean și performanțele sportivilor formați aici, în timp ce Muzeul de Istorie își va continua activitatea în același imobil, oferind vizitatorilor posibilitatea de a descoperi atât trecutul orașului, cât și tradiția sa sportivă.
Prin acest proiect, administrația locală urmărește să creeze un spațiu cultural complex, care să pună în valoare atât patrimoniul istoric al Oneștiului, cât și moștenirea sportivă lăsată de Nadia Comăneci și de generațiile de campioni care au dus numele orașului pe cele mai înalte podiumuri ale lumii.

Distribuie: