Doliu la Comănești: Oana Adiaconiței, cunoscută ca Oana Art, a pierdut lupta cu boala. Mesajul ei de adio a emoționat mii de oameni

Oana Adiaconiței, artista din Comănești care a transformat suferința în artă, s-a stins din viață

Lumea artei este în doliu după dispariția Oanei Adiaconiței, artista originară din Comănești, județul Bacău, cunoscută în mediul online sub numele de Oana Art sau OnnyArt. Stabilită în Londra, creatoarea de obiecte de decor și-a câștigat aprecierea prin lucrările sale originale, încărcate de simbolism și emoție.

Vestea morții sale a îndurerat familia, prietenii și miile de oameni care i-au urmărit activitatea și i-au admirat creațiile

Una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale a fost omagiul dedicat make-up artistei Anca Molnar, realizat pe masca de radioterapie purtată de aceasta în timpul tratamentului împotriva cancerului. Opera a impresionat prin mesajul puternic și sensibilitatea artistică, fiind apreciată de numeroși iubitori de artă.

În ultima perioadă, viața Oanei Adiaconiței a fost marcată de probleme grave de sănătate. Chiar dacă lupta cu boala de plămâni a fost una dificilă, artista a continuat să creeze și să fie aproape de comunitatea sa online, păstrându-și optimismul și pasiunea pentru artă.

Ultimul mesaj al Oanei Adiaconiței înainte de moarte: „Am sperat până în ultima clipă…”

Chiar în ziua în care s-a stins din viață, duminică, pe pagina sa de Facebook a fost publicat un mesaj de rămas-bun, în care le mulțumea celor care i-au fost alături și mărturisea că a pierdut lupta cu boala:

„Dragi prieteni, am sperat până în ultima clipă a vieții mele că mă voi vindeca pe acest pământ, dar se pare că Dumnezeu are alte planuri cu mine. Îmi cer iertare dacă v-am greșit și vă spun ADIO, prieteni. Să vă aduceți aminte de mine așa cum eram eu, pentru că m-ați încurajat în orice moment al vieții mele. ADIO, lume!”

La scurt timp după publicarea acestui mesaj, pe aceeași pagină de Facebook a fost anunțată și trecerea sa în neființă.

Familia și apropiații au transmis că cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu o pot face începând de luni până marți seara, la Râmnicu Vâlcea, pe Calea București nr. 115. Miercuri și joi, trupul neînsuflețit va fi depus în Comănești, în localitatea Lunca Asău, unde va avea loc și ceremonia de înmormântare.

Dispariția Oanei Adiaconiței lasă un gol în sufletele celor care au cunoscut-o și au apreciat talentul său. Prin lucrările sale, artista a reușit să transmită emoție și speranță, iar creațiile sale vor rămâne o mărturie a sensibilității și pasiunii cu care și-a trăit viața.

Drum lin printre îngeri, Oana!