Zi decisivă pentru primarul Valentin Vieru. Prefectura Bacău poate da peste cap demiterea lui Adrian Cotîrleț de la Spitalul Moinești

Marți, 11 august, poate fi ziua decisivă în războiul pentru conducerea Spitalului Municipal Moinești. Prefectura Bacău nu ar fi dat undă verde hotărârii prin care Consiliul Local, la propunerea primarului Valentin Vieru (PNL), a decis încetarea mandatului managerului Adrian Cotîrleț. Mai mult, Prefectura ar fi transmis Primăriei Moinești că are obiecții serioase privind procedura prin care acesta a fost înlăturat.

Pentru primarul Valentin Vieru, situația se complică exact în momentul în care părea că a câștigat prima rundă în disputa cu unul dintre cei mai cunoscuți medici din Moinești.

Potrivit informațiilor Monitorul de Trotuș, prefectul județului Bacău, Andreea Negru (USR), analizează hotărârea Consiliului Local Moinești și poate decide atacarea acesteia în contencios administrativ.

Iar dacă Prefectura va merge până la capăt și va sesiza instanța, efectele demiterii lui Adrian Cotîrleț ar putea fi puse serios sub semnul întrebării.

Prefectura pune frână demiterii

Pe 16 iulie, Consiliul Local Moinești a votat încetarea contractului de management al lui Adrian Cotîrleț. Hotărârea a fost adoptată cu 11 voturi, într-o ședință extrem de tensionată, în care zeci de angajați ai spitalului au venit să își susțină managerul.

Numai că povestea nu s-a încheiat odată cu votul consilierilor locali.

Din informațiile obținute de noi, Prefectura Bacău nu ar fi avizat hotărârea și ar fi transmis Primăriei Moinești un punct de vedere prin care ridică probleme legate de procedura urmată pentru înlăturarea lui Cotîrleț. Este, practic, prima fisură importantă în planul administrației locale de schimbare a conducerii spitalului.

Prefectura are acum la dispoziție procedura legală pentru a decide dacă atacă hotărârea Consiliului Local în instanță.

Valentin Vieru cere audiență la prefect

Surse apropiate situației susțin că primarul Valentin Vieru a solicitat o audiență la prefectul Andreea Neagu pentru marți dimineață.

Momentul nu este deloc întâmplător. Audiența are loc chiar în ziua în care expiră, potrivit informațiilor noastre, termenul important pentru demersurile Prefecturii în cazul hotărârii adoptate de Consiliul Local Moinești. Primarul ar încerca astfel să își susțină punctul de vedere și să evite ca Prefectura să conteste hotărârea care a dus la îndepărtarea lui Adrian Cotîrleț.

De cealaltă parte, Cotîrleț nu ar fi așteptat pasiv. Potrivit acelorași surse, fostul manager a fost deja la Prefectura Bacău, unde și-a prezentat punctul de vedere și argumentele împotriva procedurii prin care a fost demis.

Cotîrleț a ajuns deja în instanță

Disputa nu se mai duce doar în Consiliul Local sau în birourile Primăriei. Adrian Cotîrleț a atacat în instanță decizia de demitere, iar legalitatea întregii proceduri urmează să fie analizată de judecători.

În plus, dacă Prefectura Bacău va ataca la rândul său hotărârea Consiliului Local, administrația Moineștiului s-ar putea trezi cu două fronturi juridice deschise în același timp.

Surse juridice susțin că, în cazul în care hotărârea CL va fi atacată în contencios administrativ, există posibilitatea ca Adrian Cotîrleț să revină pe funcție până la soluționarea litigiului, în funcție de efectele juridice aplicabile și de măsurile dispuse de instanță.

Cu alte cuvinte, demiterea votată în iulie s-ar putea transforma într-o problemă mult mai complicată pentru administrația locală.

Și managerul interimar ridică semne de întrebare

O altă chestiune care ar putea da bătăi de cap Primăriei Moinești este numirea noului manager interimar.

Dr. Florin Hiru a fost numit în funcție prin decizie a primarului Valentin Vieru, fără ca numirea să mai treacă printr-un vot al Consiliului de Administrație al spitalului.

Iar aici apare o coincidență deloc lipsită de importanță: marți este programată și ședința Consiliului de Administrație al Spitalului Moinești.

Rămâne de văzut dacă membrii CA vor discuta și modul în care a fost făcută numirea lui Florin Hiru și dacă vor exista obiecții privind procedura. Astfel, ziua de marți poate aduce nu una, ci mai multe probleme pentru administrația locală.

De la „resetarea” spitalului la război juridic

Valentin Vieru și-a justificat demersul privind schimbarea lui Adrian Cotîrleț prin nevoia unei „resetări” a managementului spitalului și prin probleme pe care administrația locală susține că le-ar fi identificat.

Cotîrleț, în schimb, beneficiază de susținerea unei părți importante a personalului medical și administrativ al spitalului. Ședința din 16 iulie a arătat cât de mare este tensiunea. Angajați ai unității medicale au venit în număr mare la Consiliul Local pentru a protesta față de schimbarea managerului.

Miza nu este una oarecare. Adrian Cotîrleț a condus spitalul din Moinești aproape două decenii, perioadă în care unitatea medicală a trecut printr-un amplu proces de dezvoltare și a obținut, în 2024, statutul de spital clinic. Statut care se poate pierde în doar câteva luni.

Marți, ziua adevărului

Pentru Valentin Vieru, ziua de 11 august poate deveni un moment de cotitură.Dacă Prefectura atacă hotărârea Consiliului Local, demiterea lui Adrian Cotîrleț intră într-o zonă de incertitudine juridică. Dacă Prefectura nu face acest pas, administrația locală își păstrează avantajul obținut prin votul consilierilor locali.

În același timp, instanța va trebui să se pronunțe în procesul deschis de Cotîrleț, iar Consiliul de Administrație al spitalului ar putea analiza situația noului manager interimar.

Pentru primarul Valentin Vieru, bătălia de la Spitalul Moinești este departe de a fi câștigată.

Votul din Consiliul Local a fost doar prima rundă. Marți se poate juca însă repriza care schimbă tot meciul: Prefectura Bacău poate decide dacă demiterea lui Adrian Cotîrleț merge mai departe sau ajunge, din nou, în fața judecătorilor.