Primarul orașului Slănic Moldova, județul Bacău, Moraru Benone, a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), fiind acuzat de luare de mită în legătură cu un contract de lucrări privind alimentarea cu apă potabilă a orașului. Potrivit anchetatorilor, edilul ar fi primit în două tranșe suma totală de 21.000 de euro de la reprezentantul unei societăți comerciale care avea un contract cu Primăria Slănic Moldova, iar cea de-a doua tranșă ar fi fost primită în timpul unui flagrant organizat la 27 octombrie 2026. Pe 28 octombrie, primarul urmează să fie prezentat Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

COMUNICAT DNA: Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 27 octombrie 2026, față de inculpatul MORARU BENONE, primar al orașului Slănic Moldova, județul Bacău, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită.
La data de 28 octombrie 2026, inculpatul va fi prezentat Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Din probatoriul administrat până în prezent, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În contextul încheierii în cursul anului 2025 a unui contract de prestări servicii în valoare de 1.464.349,43 lei între Primăria orașului Slănic-Moldova și o societate comercială, având ca obiect „Intervenție în primă urgență – Refacere capacitate alimentare cu apă potabilă din dren la nivelul orașului Slănic-Moldova, județul Bacău”, inculpatul Moraru Benone, în calitate de primar, ar fi primit la data de 23 iulie 2026 de la reprezentantul societății respective, cu titlu de mită, suma de 15.000 de euro reprezentând o primă tranșă de bani în legătură cu atribuirea, prelungirea și executarea contractului, în contextul în care o parte dintre lucrările executate fuseseră deja decontate de primărie.
Ulterior, la data de 27 octombrie 2026, inculpatul Moraru Benone a primit de la aceeași persoană suma de 6.000 de euro, reprezentând o altă tranșă de bani în legătură cu derularea contractului respectiv, împrejurare în care procurorii anticorupție au constatat infracțiunea flagrantă.
Inculpatului i-au fost aduse la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 din Codul de procedură penală.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop instituirea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

Distribuie: