Omul de afaceri băcăuan Gheorghe Chealfă a fost plasat sub control judiciar vineri, 13 noiembrie, după ce fusese reținut pentru 24 de ore de procurorii DIICOT, în dosarul de amploare care vizează o presupusă rețea de evaziune fiscală și fraudă în circuitul de comercializare a produselor petroliere.
Alături de acesta, în aceeași cauză a fost reținut și Gabriel Daraban, fost director comercial al companiei Oil Terminal Constanța. Și acesta a fost plasat ulterior sub control judiciar, potrivit informațiilor apărute vineri.
Cei doi au fost reținuți joi seară, în urma audierilor desfășurate de procurorii DIICOT. Decizia de plasare sub control judiciar a fost luată vineri, după ce anchetatorii au continuat cercetările și audierile în dosar. Alte aproximativ 40 de persoane vizate de anchetă au fost, de asemenea, plasate sub această măsură preventivă. tvrinfo.ro
46 de percheziții, inclusiv în județul Bacău
Dosarul vizează presupuse infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală, obținere ilegală de fonduri, înșelăciune, deturnare a licitațiilor publice și abuz în serviciu.
Joi, procurorii DIICOT și polițiștii din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate au efectuat 46 de percheziții în București și în județele Constanța, Bacău, Prahova, Galați și Ilfov.
Potrivit anchetatorilor, gruparea ar fi fost constituită în anul 2023, iar scopul acesteia ar fi fost obținerea unor beneficii materiale importante prin sustragerea de la plata obligațiilor fiscale aferente comercializării produselor petroliere, în special TVA și accize.
Printre persoanele vizate de investigație se numără funcționari vamali, reprezentanți ai unor instituții publice, angajați ai unor companii și oameni de afaceri. tvrinfo.ro
Gheorghe Chealfă este un om de afaceri din Dărmănești, județul Bacău, cu activitate în domeniul petrolier. Numele său apare în ancheta care vizează presupuse nereguli în circuitul de comercializare a motorinei. Gheorghe Chealfă (65 de ani), este binecunoscut în zonă din cauza implicării în afacerile cu benzină de pe Platforma petrochimică Borzești, în perioada când Rafo și Carom erau controlate, pe rând, de Corneliu Iacobov, Ovidiu Tender sau Marian Iancu, toți trei având condamnări cu închisoarea. Chealfă, proprietar la acea vreme al firmei Metal Invest înființată în 1996 în Comănești, a fost protagonistul a numeroase articole în presa locală, centrală dar și în cea de la malul Mării Negre pe când controla firma Eco Petroleum Constanța. Într-o perioadă, a cochetat și cu politica, alături de fratele lui, Florin Cheptănuș, care a candidat pentru un fotoliu de parlamentar de Iași în 2012 din partea Partida Romilor Pro-Europa, dar fără succes.
(Foto/Oficiul de Știri)

Distribuie: