În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 a avut loc primul val de deportări din Basarabia şi Nordul Bucovinei către Siberia şi Kazahstan. Deportarea era una din formele de represiune politică preferate de către autoritățile sovietice, adesea echivalentă cu suprimarea fizică, ținând cont de condițiile groaznice în care erau ținuți cei deportați: hrană insuficientă, îmbrăcăminte inadecvată pentru condițiile meteo extreme, muncă forțată până la epuizare, torturi, violuri, execuții, etc.
Nu se cunoaște o cifră exactă a celor care au avut de suferit de pe urma acestui tip de represiune, estimările ridicându-se la câteva sute de mii de persoane deportate până în 1953. De organizarea deportării s-a ocupat Biroul politic al CC al PC al URSS, iar structurile NKVD-iste au fost baza logistică a mecanismului deportării.
Au existat trei valuri de deportări ale populației din Basarabia și Bucovina de Nord. Primul val a avut loc în blestemata noapte de 12 spre 13 iunie 1941.
Generalul NKVD Sergo Goglidze, unul din organizatorii deportărilor din 12-13 iunie 1941, îi solicită lui Stalin să fie strămutate în regiunile îndepărtate din nordul și estul URSS-ului nu mai puțin de 5.000 de familii. La data de 7 iunie 1941, structura NKVD a RSS Moldovenești a cerut 1.315 vagoane pentru transportul deportaților. Deși directivele veneau de la Moscova, cei care le-au executat au fost din Basarabia. Oamenii noi ai bolșevicilor erau avansați în posturi și susținuți în activitatea profesională.
Listele cu cei deportați erau alcătuite pe baza rapoartelor NKVD despre rămășițele unor partide și organizații românești, dar și pe bază de delațiuni, ținându-se cont de pregătirea și activitatea capului familiei, de averea sa și de faptul dacă a colaborat cu administrația românească.
Operațiunea de deportare a început în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, după miezul nopții, pe la ora 02:30. Urmau să fie ridicate 32.423 persoane, dintre care 6.250 să fie arestate, iar restul 26.173 de persoane – deportate (inclusiv 5.033 persoane arestate și 14.542 persoane deportate din RSS Moldovenească). Numărul celor deportați se ridică la peste 22.000 de persoane. După alte surse, numărul deportaților ar fi fost de 24.360, sau chiar de 30.000 de persoane
Modul “de lucru” era astfel: o echipă formată din doi-trei militari înarmați și un lucrător al securității bătea la geamul casei, în plină noapte, luând prin surprindere membrii gospodăriilor. “Într-un sfert de oră să fiți gata!“, acesta era ordinul care li se dădea oamenilor cuprinși de spaimă, neînțelegând unde merg și de ce. Deseori, printre cei care veneau să ridice oamenii se găsea și binevoitorul sau binefăcătorul care a denunțat familia și, astfel, ajuta NKVD-ul să depisteze “elementele periculoase“.
La 10 aprilie 1989 a fost adoptată hotărârea Consiliului de Miniștri al RSSM, prin care deportații au fost complet reabilitați. Iar la data de 20 august 2013, în scuarul gării feroviare din capitala Republicii Moldova, la Chișinău, a fost inaugurat un monument în memoria victimelor deportărilor staliniste, cunoscut și ca “Trenul durerii”.
Monumentul deportaților din Chișinău, sau “Monumentul în memoria victimelor deportărilor regimului comunist“, denumit și „Trenul durerii”, este un monument comemorativ dedicat zecilor de mii de moldoveni (basarabeni) deportați în anii 1940–1953 în timpul deportărilor staliniste. (Foto/Timbru poștal din 2011, la 70 de ani de la primul val de deportări din Basarabia)
Distribuie: