Poșta Română a cheltuit 48.000 de euro pentru un nou logo, “urât și scump”

Poșta Română are un nou logo, după 21 de ani. Noua siglă a costat 47.570 de euro și este opera firmei Inoveo Concept. Costul, considerat mare de mulți internauți pentru o realizare fără valoare, nu include și alte elemente de rebranding a Poștei Române. Noua imagine vizuală a fost deja înscrisă la OSIM, scrie WALL-STREET.

Aceste cheltuieli vin la doar un an după ce a fost prezentat un nou echipament al poștașilor și factorilor poștali. În 2024, Poșta Română plătea 1 milion de euro pentru a-i îmbrăca în straie noi pe poștași, dar aceste haine utilizează vechiul logo al companiei. 

“Compania Naţională Poşta Română, liderul serviciilor de poştă şi logistică din ţară, a demarat în acest an un amplu proces de rebranding şi diversificare a portofoliului de branduri, proces care este încă în desfăşurare şi care marchează o nouă etapă în istoria sa de peste 163 de ani”, se arată într-un comunicat al instituției. Ca parte a campaniei de rebranding, compania națională Poșta Română a dezvăluit și un nou logo, care-l înlocuiește pe cel din prezent. Acesta din urmă a fost folosit încă din 2004, iar noua identitate vizuală este complet diferită, celebrul corn folosit în trecut de poștași pentru a anunța trecerea lor pe ulițe dispărând complet.