Dronă rusească prăbușită în Puiești, Vaslui, la limita cu județul Bacău

Ministrul Apărării a anunțat că o dronă fără încărcătură explozivă a fost găsită prăbușită în județul Vaslui. În cursul dimineții de marți, mai multe aeronave de luptă au fost ridicate marți dimineață de la sol, din Baza 57 Mihail Kogălniceanu și de la baza aeriană 86 Fetești, după ce radarele ministerului Apărării Naționale au depistat ținte care au încălcat spațiul aerian național, a anunțat MApN.  Locuitorii din Galați, Tulcea și Vrancea au primit mesaje de avertizare RO-Alert. 

Ministrul Apărării anunță că o dronă fără încărcătură explozivă a fost găsită prăbușită în județul Vaslui.

„Armata română și avioanele germane au încercat să o dea jos. A fost găsită o dronă în Vaslui, în localitatea Puiești, este fără încărcătură explozivă. Uitându-ne la date e probabil aceeași dronă pe care avioanele de vânătoare au încercat să o dea jos. Ea a căzut singură, nu a fost doborâtă. De două ori s-au ridicat avioane Eurofighter și două F-16. Nu au tras, dar au avut permisiunea. Nu s-au întrunit condițiile pentru doborâre. Mi-aș fi dorit să o fi dat jos, sunt sigur că și piloții și-ar fi dorit să o dea jos în siguranță. Voi vedea raportul misiunii. Dar analizând potențialele daune colaterale foarte probabil piloții au ales să nu o angajeze”, a declarat ministrul Ionuț Moșteanu.

Localitatea Puiești, Vaslui se află în apropiere de limita cu județul Bacău și la nord-est de județul Vrancea.

(Foto/Evolutia dronei rusesti care a intrat in spatiul aerian al Romaniei in 25 noiembrie (ilustrativ) / Sursă: HotNews)

știre inițială: Dronă rusească, detectată pe radar în estul județului Vrancea! Locuitorii din Galați, Tulcea și Vrancea au primit mesaje de avertizare RO-Alert – Monitorul de Trotus