Marți, 23 decembrie, se dă drumul la trafic pe aproape 50 de kilometri între Focșani și Adjud Nord. Din cei 319 kilometri ai Autostrăzii A7 dintre Ploiești (A3) și Pașcani finanțați prin PNRR, de marți se va circula pe un total de 195 km, iar ceilalți 124 vor fi livrați de UMB în 2026.
Cristian Pistol, director general CNAIR: “Mâine deschidem Focșani -Adjud! Sectorul de autostradă Focșani – Adjud se deschide mâine, 23 decembrie 2025, la ora 11:00. Înainte de Crăciun se va circula pe încă 50 km din A7 (Autostrada Moldovei). Ajungem astfel anul acesta la 195 de km de autostradă deschiși pe A7. Economia Moldovei are acum o nouă perspectivă. Drumuri bune!”

Efectul este major: șoferii scapă de mortalul DN2/E85 și pot merge complet pe autostradă, pe 241 kilometri, din nordul Capitalei (zona Petricani) până la ieșirea din Adjud în mai puțin de două ore: relaxați, în siguranță, legal.


Distribuie: