Moment nefericit pentru Nicolae Stanciu: penalty ratat în prelungiri cu Milan și este aproape de a pleca din Italia

 Nicolae Stanciu a fost personajul negativ pentru Genoa, căpitanul naționalei României ratând un penalty, joi seara, în ultimul minut al prelungirilor de pe San Siro, ce putea aduce toate cele trei puncte echipei patronate de Dan Șucu, care se bate pentru evitarea retrogradării din Serie A. Meciul s-a terminat 1-1 (0-1), după ce vedeta rossonerilor Rafael Leao a egalat pe final, iar Milanul pierde teren în lupta pentru titlu, fiind la trei puncte în spatele Interului lui Cristi Chivu după 18 meciuri de campionat.

Introdus în teren în minutul 83, Nicușor Stanciu a bifat doar al patrulea meci din acest sezon din Serie A, iar zvonurile unei plecări ale sale, posibil o revenire în campionatul Chinei, par să capete acum și mai mult contur, românul fiind insultat pe rețelele de socializare, iar clubul său a emis un comunicat prin care a condamnat aceste atacuri. Și antrenorul Daniele De Rossi, fostul mare jucător al Romei și-a apărat jucătorul: ”Înaintea meciului, aveam doi jucători care să execute penalty: Malinovski şi Martin, dar îi schimbasem pe amândoi. A fost alegerea mea să bată Stanciu, pentru că l-am văzut cum trage la antrenamente şi are un şut incredibil. Se întâmplă, și eu am ratat penalty-uri. Doare, dar pierdem și câștigăm cu toții împreună.”

Pentru Nicolae Stanciu experiența de la gruparea Rossoblù este un eșec, după accidentarea din toamnă a devenit rezervă neutilizată, iar cu Milan a bifat primul său meci în campionat după mai bine de trei luni. Anterior, el a mai jucat trei meciuri și a marcat un gol în Cupa Italiei, iar aventura sa prin campionatul italian amintește de nereușita altui mare mijlocaș român, Nicolae Dică care în 2008 a bifat cam același număr de meciuri la Catania. Criticat și de selecționerul Mircea Lucescu după remiza naționalei din Cipru, Nicușor Stanciu are nevoie să schimbe echipa dacă vrea să fie în lotul pentru meciul de baraj cu Turcia. La 32 de ani șansa de a evolua într-unul din campionatele mari ale Europei pare că a venit prea târziu pentru un jucător care a ieșit campion în România, Belgia și Cehia, dar ultimii ani l-au prins jucând în campionate exotice precum China și Arabia Saudită.

Execuția sa lamentabilă cu Milan, un șut mult peste poartă este al 11-lea penalty ratat dintr-un total de 27 executate în carieră și amintește mult de momentul de la Cluj cu Muntenegru în primul meci din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2018 când regretatul Christoph Daum era pe banca României. Tot la scorul de 1-1 la ultima fază a meciului, Stanciu a tras peste poartă și a urmat o campanie dezastruoasă pentru tricolori. Între timp, Nicolae Stanciu a ajuns la 84 de meciuri la echipa națională și este al zecelea cel mai selecționat fotbalist român, depășindu-i pe Mircea Rednic și Marius Lăcătuș (ambii cu 83), dar nu este exclus să nu mai aibă viitor în tricoul României. (Lucian BOROȘ)