Campionul olimpic și mondial la nataţie, David Popovici, s-a întâlnit recent cu marele actor Victor Rebengiuc. Tânărul sportiv a descris momentul ca fiind un privilegiu rar şi una dintre acele experiențe care rămân întipărite pentru totdeauna în memorie.
David Popovici: “Unele întâlniri nu se uită niciodată. Pentru mine, aceasta a fost una dintre ele. Să stau față în față cu maestrul Victor Rebengiuc, un titan al teatrului românesc, o lecție vie de talent, demnitate și forță, a fost un privilegiu rar. Venim din generații și domenii diferite, dar performanța, munca și respectul ne aduc în același loc. Întâlnirile care te inspiră devin parte din tine. Recunoscător pentru acest moment.”

Cei doi au stat alături la Gala Internațională de Balet „Balanchines Legacy”, un eveniment cultural de amploare organizat la Sala Palatului din București. Victor Rebengiuc, actorul care a împlint 93 de ani pe 10 februarie, s-a întreținut amical cu David Popovici, mult mai tânărul său companion, dar care și-a făcut deja loc, la doar 21 de ani, în istoria natației mondiale.

Distribuie: