MERRY GO BLOOM la Biblioteca “Radu Rosetti” Onești: Târgul de mărțișoare și zeci de activități și jocuri pentru copii

Asociația de Tineret Onestin, în parteneriat cu Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” Onești, a dat startul primăverii cu un eveniment plin de culoare, creativitate și bucurie, dedicat copiilor și familiilor din comunitate.

Timp de două zile, biblioteca oneșteană a fost un spațiu vibrant, unde imaginația înflorește, iar cei mici pot explora activități gândite special pentru ei.

Pe 26 și 27 februarie, între orele 10:00 și 18:00, biblioteca devine un loc unde imaginația înflorește la fiecare pas. Cei prezenți vor putea descoperi un târg de mărțișoare lucrate manual, copiii vor intra în jocul culorilor prin pictură pe față și panouri artistice, iar cei mai curioși au ocazia să participe la ateliere speciale: pictură pe vase ceramice, confecționat brățări sau activități interactive care îi provoacă să creeze, să exploreze și să se bucure.

Prima zi a adus și o incursiune în lumea medievală, cu jocuri dedicate copiilor de 7–11 ani, iar în cea de-a doua zi, pensulele și culorile vor transforma vasele ceramice în mici opere de artă. Un colț foto tematic va surprinde atmosfera de primăvară, iar eleganța va fi celebrată prin momentul „Miss Merry Go Bloom”, unde vom premia cea mai inspirată ținută.

Pentru a completa tabloul, cei mici sunt invitați să adopte un dress code vesel și rafinat: fetițele în rochițe sau fustițe voluminoase, în nuanțe pastel sau culori vii, iar băieții în ținute elegante, cu papion. Împreună, vom crea o atmosferă care să aducă primăvara mai aproape, chiar înainte ca ea să sosească oficial.

MERRY GO BLOOM este mai mult decât un eveniment — este o celebrare a comunității, a creativității și a bucuriei de a fi împreună.

Eveniment organizat de Asociația de Tineret Onestin, în parteneriat cu Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” Onești. Proiect finanțat de Comisia Europeană prin Corpul European de Solidaritate.