VIDEO/Alexandra Căpitănescu a adus României locul 3 la Eurovision Song Contest 2026. Publicul european a votat masiv piesa „Choke Me”

România a obținut unul dintre cele mai bune rezultate din istoria participărilor sale la Eurovision Song Contest 2026, după ce Alexandra Căpitănescu a încheiat competiția pe locul al treilea în marea finală desfășurată duminică seara la Viena.

Tânăra artistă în vârstă de 22 de ani a urcat pe scena finalei de la Wiener Stadthalle pe poziția 24 și a impresionat publicul european cu interpretarea piesei Choke Me, primind un număr uriaș de voturi din partea telespectatorilor.

La finalul votului, România a acumulat 296 de puncte, clasându-se pe locul al treilea, după Bulgaria și Israel.

Trofeul ediției cu numărul 70 a Eurovision a fost câștigat de reprezentanta Bulgariei, Dara, cu piesa Bangaranga, care a obținut 516 puncte.

Pe locul secund s-a clasat reprezentantul Israelului, Noam Bettan, cu melodia Michelle, o baladă interpretată în ebraică, franceză și engleză, care a strâns 343 de puncte.

Pentru România, rezultatul obținut de Alexandra Căpitănescu egalează cele mai bune performanțe din istoria concursului, după locurile trei obținute de Luminița Anghel și Sistem în 2005, respectiv de Paula Seling și Ovi în 2010.

Alexandra Căpitănescu a devenit cunoscută publicului larg după câștigarea Vocea României în 2023 și este considerată una dintre cele mai promițătoare artiste ale noii generații.