O sută de copii, o sută de vise și o explozie de culoare la Onești!
Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” s-a transformat într-un veritabil atelier de creație, unde 100 de copii au avut ocazia să picteze liber, pe pânze profesionale, în cadrul proiectului „100 de copii, 100 de idei, 100 de vise”, inițiat de artistul oneștean Vladinsky (Vlad Marian).
Evenimentul cultural a adus împreună copii, părinți și voluntari, într-o zi dedicată imaginației și bucuriei de a crea. Atelierul a fost gratuit, iar cei mici au avut libertatea de a-și alege singuri temele și culorile, fără modele impuse sau reguli rigide.
Libertatea de a crea, mai importantă decât perfecțiunea

Dincolo de picturile realizate, organizatorii au urmărit să le ofere copiilor un spațiu în care să experimenteze și să se exprime fără teama de a greși. Atmosfera a fost susținută de voluntari și de părinții care au încurajat inițiativa și au înțeles că, în artă, bucuria exprimării contează mai mult decât un rezultat perfect.

La finalul evenimentului, Vladinsky s-a declarat impresionat de implicarea și deschiderea comunității din Onești, transmițând un mesaj emoționant pe rețelele sociale: „Am reușit să le oferim copiilor un context în care se poate naște arta: libertatea de a crea, de a experimenta și de a face exact ceea ce simt. Fără reguli, fără modele de urmat și, mai ales, fără grija pe care o au acasă, unde trebuie să fie atenți să nu-i pună pe părinți în situația de a renova după fiecare sesiune de pictură.
Astăzi nu am organizat doar un atelier de pictură. Am demonstrat că, atunci când le oferim copiilor libertatea de a crea, ei ne pot surprinde mai mult decât ne imaginăm.”

Un proiect care ar putea continua în tot județul Bacău
Inițiativa reprezintă primul pas al unui proiect pe care artistul își dorește să îl dezvolte în continuare la nivel local și județean.
Cele 100 de tablouri realizate la Biblioteca „Radu Rosetti” sunt mai mult decât rezultatul unui atelier de pictură: ele reflectă imaginația, spontaneitatea și felul unic în care copiii văd lumea.

Organizatorii speră ca, prin sprijinul publicului și implicarea comunității, proiectul să aibă noi ediții, în care mii de copii din județul Bacău să poată descoperi bucuria creației și să-și transforme ideile și visele în artă.

Distribuie: