Motociclist (18 ani) rănit de o șoferiță pe DN2 E85

Sâmbătă seara, în jurul orei 18:00, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe DN2 E85, în localitatea Golești.
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de o femeie de 58 de ani care se deplasa pe direcția București – Bacău, nu ar fi acordat prioritate de trecere unei motociclete conduse de un tânăr de 18 ani, care circula pe aceeași direcție de mers, intrând în coliziune cu aceasta.
În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a motociclistului, precum și a unui pasager în vârstă de 17 ani, ambii fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Conducătorii vehiculelor au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate de polițiști pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, a informat IPJ Vrancea.