Misiune de suflet a jandarmilor băcăuani! Zeci de copii dintr-o comună băcăuană au primit ghiozdane cu rechizite și dulciuri

Peste 20 de copii din comuna băcăuană Stănișești au primit ghiozdane pline cu rechizite și dulciuri. Jandarmii băcăuani, împreună cu Școala Gimnazială “Alecu Russo” și Asociația “Copii cu Aripi Frânte” Bacău au organizat o acțiune umanitară menită să aducă lumină și zâmbete în suflete copiilor dintr-o comună băcăuană. Copiii, la rândul lor, au fost emoționați […]

Sute de tineri din țară s-au rugat alături de PS Teofil Trotușanul la 240 m adâncime, în Biserica din Salina Tg. Ocna

Miercuri, 3 septembrie, în penultima zi din programul proiectului Tânărul Oneștean, organizat pentru al șaptelea an consecutiv în Protopopiatul Onești, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a fost prezent în mijlocul tinerilor atoreni pentru a se ruga împreună cu aceștia în cadrul Sfintei Liturghii și a le adresa un cuvânt de […]

Prezență surpriză la o conferință pe teme religioase de la Onești: Fostul arbitru Alexandru Tudor i-a îndemnat pe tineri să fie “smeriți”

Luni, 1 septembrie,  de la ora 17:00, în Aula Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti” din Onești a avut loc o conferință deosebită în cadrul ediției a VII-a a evenimentului „Tânărul Oneștean”. Invitatul special al serii a fost părintele lector univ. dr. Daniel Enea, de la Universitatea de Vest din Timișoara, care a susținut prelegerea cu tema: […]

Programul de activități de la Biblioteca “Radu Rosetti” Onești în luna septembrie

Biblioteca municipală „Radu Rosetti” Onești a anunțat programul de activități pentru luna septembrie. Prima lună de toamnă și a începutului de an școlar vine cu un program atractiv propus de instituția de cultură din Onești condusă de Ionuț Tenie. Astfel, continuă atelierele devenite deja tradiție precum cel de șah pentru copii și adolescenți, coordonat de profesor Emil […]

Ansamblul AGORIA Onești a dus spiritul Greciei la Proetnica 2025

Cetatea Sighișoarei a răsunat în ultima săptămână de august de pași de dans și ritmuri tradiționale, odată cu desfășurarea celei de-a XXIII-a ediții a Festivalului Intercultural ProEtnica. Printre momentele care au atras atenția publicului s-a numărat și evoluția Ansamblului „Agoria” din Onești, reprezentant de seamă al Uniunii Elene din România și al Comunității Elene Onești. […]

S-a sfințit Așezământul închinat Sfântului Cuvios Mărturisitor Gherasim de la Tismana, în Parohia Poduri, Protoieria Moinești

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a oficiat slujba de sfințire a Așezământului „Sfântul Cuvios Mărturisitor Gherasim de la Tismana”, edificiu care întregește ansamblul ecleziastic al Bisericii „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” din Parohia Poduri, Protopopiatul Moinești. Ziua de sărbătoare a început cu oficierea Sfintei Liturghii de către un numeros sobor de preoți, sub […]

31 august – Ziua Limbii Române

Ziua Limbii Române se sărbătorește anual pe data de 31 august, prilej cu ocazia căruia se desfășoară evenimente culturale atât în România, cât și în Republica Moldova. Ziua Limbii Române este un eveniment care subliniază importanța limbii noastre în afirmarea identității naționale și culturale. A fost instituită oficial în România în 2013, iar în Republica […]

Un tablou de tip studiu vândut cu peste 20.000 € și o colecție inspirată din familie: povestea lui Vladinsky

Există artiști care pictează pentru a decora spații și există artiști care pictează pentru a spune povești. Vladinsky face parte din a doua categorie. Artistul român, recunoscut deja pe scena internațională, vorbește des despre ceea ce el numește boala pereților goi: tendința locuințelor de lux de a fi transformate în spații sterile, dominate de oglinzi […]

O seară de poveste la „Cinema în aer liber”, sâmbătă, în Piața Catedralei Onești

Sâmbătă, 30 august, ora 21.00, ia-ți familia, prietenii și bucură-te de o experiență magică sub cerul liber, în Piața Catedralei din Onești. Vino să trăiești o seară de poveste la „Cinema în aer liber” cu filmul animat „Dorința” (Disney Wish) – un spectacol plin de culoare, emoție și aventură, pentru întreaga familie!   Seria de proiecții […]

Proiecte ale ONG-urilor din Onești finanțate de Consiliul Local

Primăria municipiul Onești, județul Bacău, aduce la cunoștință publică rezultatele selecției proiectelor care vor beneficia de finanțare nerambursabilă de la bugetul local pentru anul 2025. Selecția s-a desfășurat în conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Hotărârii […]