Studenții au ieșit și ei în stradă. „Scoateţi trenuleţul din ordonanţă!”

Reprezentanţii Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) au fost astăzi în fața Palatului Victoriei, pentru a depune la registratura Guvernului lista cu cei peste 35.000 de semnatari ai petiţiei „Scoateţi trenuleţul din ordonanţă!”. Petiția a fost lansată în urmă cu mai puţin de 24 de ore cu scopul de a elimina prevederile cuprinse […]

Contele de Monte-Cristo, cea mai recentă ecranizare a faimosului roman al lui Alexandre Dumas-tatăl

Puține opere literare au reușit să pătrundă în sufletele cititorilor precum Contele de Monte-Cristo, considerat de mulți drept “mitul literaturii universale”, un roman care a fost ecranizat de nenumărate ori în istorie atât pe marele ecran cât și pe micul ecran și a inspirat numeroase adaptări moderne în toată lumea a unei povești complexe bazate […]

Sărbătoarea creştină a Naşterii Domnului, zi de mare bucurie pentru întreaga Biserică

Sărbătoarea creştină a Naşterii Domnului, pe care o prăznuim la 25 decembrie, este de la începuturile creştinismului. Crăciunul este o zi de mare bucurie pentru întreaga Biserică, când sărbătorim Naşterea în Betleemul Iudeei a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Prunc Tânăr, Dumnezeu, Cel mai înainte de veci, după cum aflăm din condacul acestui praznic împărătesc. Din […]

Mesajul Aurei Șova după ce a câștigat marele trofeu la Vocea României! „Asta este pentru iubirea vieții mele, bunica Măndița!”

Aura Șova, din comuna Poduri, județ Bacău, este marea câștigătoare a sezonului 12 Vocea României! Concurenta din echipa Tudor Chirilă a ridicat vineri, 20 decembrie, trofeul deasupra capului și cecul în valoare de 100.000 de euro. Tânăra i-a cucerit pe antrenori și telespectatori încă de la audițiile pe nevăzute când a oferit o interpretare cum […]

Băcăuanul Victor Eugen Mihai-VEM, cel mai bun artist fotograf român la Romanian Grand Circuit Winter Edition 2024

Victor Eugen Mihai-VEM  a fost desemnat cel mai bun artist fotograf român la cea de-a VII-a ediție a Romanian Grand Circuit Winter Edition 2024, singurul Circuit Internațional de Artă Fotografică din România și cea mai mare competiție de acest gen din Europa de Est. Oradea a găzduit jurizarea celei de a 7-a ediții a singurului […]

Actualitate, Economie, National
decembrie 20, 2024

Autostrada Moldovei A7/ Se deschide circulației lotul 3 Buzău-Focșani

Circulaţia rutieră pe lotul 3 al Autostrăzii A7 Buzău-Focşani, între Râmnicu Sărat şi Mândreşti-Munteni, se deschide vineri după-amiază, a anunţat Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a transmis că vineri, începând cu ora 15:00, se va deschide circulaţia rutieră pe lotul 3 al Autostrăzii A7 Buzău-Focşani, tronson cuprins între kilometrii 35+400 metri şi 71+500 […]

Anul 2025 – “Anul Eminescu” pe ambele maluri ale Prutului! 175 de ani de la nașterea poetului

Cu prilejul aniversării a 175-ea a poetului Mihai Eminescu, Academia Română și Academia de Științe a Moldovei au lansat inițiativa de a declara anul 2025 „Anul Eminescu” pe ambele maluri ale Prutului. Decizia a fost luată de conducerea ambelor academii, în cadrul unei ședințe comune, transmite IPN. Programul include o serie de acțiuni și manifestații […]

Noul Parlament se reunește astăzi în prima ședință. Care sunt parlamentarii băcăuani

Senatorii şi deputaţii aleşi în urma scrutinului din 1 decembrie se reunesc vineri, de la ora 14.00, în prima şedinţă din legislatura 2024 – 2028. Camera Deputaţilor şi Senatul au fost convocate de preşedintele Klaus Iohannis în şedinţe separate, în care lucrările vor fi conduse de parlamentarul cu cel mai mare număr de mandate exercitate. […]

Elevii intră în vacanța de iarnă! Când reîncep cursurile

Elevii intră în vacanţa de iarnă de vineri, după terminarea cursurilor, şi se vor întoarce la şcoală pe 8 ianuarie, miercuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Anul şcolar 2024-2025 se structurează, pe intervale de cursuri şi intervale de vacanţă, astfel: * intervale de cursuri: – de luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie […]