
Puncte de prim ajutor pe timp de caniculă, organizate în județul Bacău
Municipiul Bacău

Municipiul Oneşti

Municipiul Moineşti

Oraşul Tg. Ocna

Oraşul Comăneşti

Oraşul Buhuşi

Oraşul Dărmăneşti

Oraşul Slănic Moldova

Comuna Podu Turcului

Potrivit Hotărârii nr. 40 aprobată de CJSU, Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă vor identifica persoanele aflate în dificultate şi a căror stare de sănătate poate fi influenţată negativ de caniculă, şi vor comunica situaţia acestora la Direcţia de Sănătate Publică, astfel încât în colaborare cu medicii de familie, asistenții medicali comunitari, mediatorii sanitari și voluntarii să ia măsuri pentru ajutorarea acestora.
De asemenea, sunt interzise cu desăvârșire activitățile ce privesc arderea miriștilor, vegetației uscate și a resturilor vegetale.
Direcția pentru Agricultură Județeană Bacău și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură vor informa sistematic fermierii privitor la interzicerea activităților de igienizare a culturilor & miriștilor prin ardere și vor verifica respectarea măsurilor stabilite prin hotărârile C.J.S.U. Bacău, raportat la responsabilitățile instituționale aferente domeniului lor de competență.
Distribuie: