Prins beat la volan, la ora cinci dimineața, pe un drum din Livezi. Polițiștii oneșteni i-au făcut dosar penal

In Actualitate, Flagrant
septembrie 28, 2022

Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Onești au depistat în flagrant un tânăr de 20 de ani, din comuna Berzunți, în timp ce conducea, luni, 26 septembrie, la 5.00 dimineața, un autoturism pe DJ 117 din comuna Livezi, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la Spitalul Municipal de Urgenţă Onești, unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. (Sursa/IPJ Bacău, Foto ilustrativ)