Un grup de traficanți de droguri din județ a fost prins de DIICOT Bacău. La acțiune au participat și polițiști din Onești și Tg. Ocna

In Actualitate, Flagrant
septembrie 29, 2022

În urma unei acțiuni a DIICOT-Serviciul Teritorial Bacău, patru bărbați au fost reținuți pentru trafic de droguri. Unul dintre ei a fost prins în flagrant, informează DIICOT.

Acțiunea polițiștilor a avut loc inclusiv în municipiul Onești și la ea au participat forțe de ordine din Onești, Târgu Ocna și de la Gruparea Mobilă de Jandarmi Bacău. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Conform comunicatului transmis de DIICOT, marți, 27 septembrie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Bacău au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a patru inculpați cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de introducere în ţară de droguri de mare risc, trafic de droguri de risc şi efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, de către o persoană care nu deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii.

În cauză, s-a reținut faptul că, în luna septembrie 2022, doi dintre inculpați au comandat de la o persoană din Olanda, prin intermediul unui browser ”dark-web”, 250 de comprimate ecstasy, achitând contravaloarea acestora cu criptomonedele achiziționate în acest scop.
La data de 27.09.2022, unul dintre inculpați a fost prins în flagrant după ce a primit coletul care conținea drogurile de mare risc.

Cu privire la ceilalți doi inculpați, s-a reținut faptul că aceștia au comercializat în cursul anului 2022 droguri de risc și substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive consumatorilor de pe raza județului Bacău, unul dintre aceștia fiind prins în flagrant în timp ce transporta în vederea comercializării cantitatea de peste 100 de grame de 3-Chloromethcathinone (3-CMC).


În urma perchezițiilor domiciliare efectuate în cauză, au fost descoperite plante de canabis, diferite cantități de droguri, sumele de 44.010 lei și 120 de euro, instrumente destinate cântăririi și porționării drogurilor, un pistol metalic de tip airsoft și 3 tuburi cilindrice.

În cursul zile de miercuri a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă a doi dintre inculpați și luarea măsurii arestului la domiciliul față de alți doi inculpați.

La acţiune au participat poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Oneşti, Poliţiei Staţiunii Târgu Ocna şi jandarmi de la Gruparea Mobilă de Jandarmi Bacău.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție.

Comunicat DIICOT, Foto ilustrativ