
Marți, 11 octombrie, la Poliția municipiului Onești a fost înregistrată plângerea prealabilă depusă de Primăria municipiului împotriva Lenuței Gnatiuc, mama fostului primar al Oneștiului, cea pe numele căreia este vila de pe Aleea Zoo în care locuiește familia lui Nicolae Gnatiuc, inclusiv el, conform adresei din cartea de identitate.
Lenuța Gnatiuc este acuzată că proprietatea sa era branșată ilegal la rețeua electrică a orașului. Dacă este găsită vinovată, femeia riscă închisoarea de la trei luni la șase ani sau amendă.
Conform documentului depus la poliție azi dimineață, proprietatea de pe Aleea Zoo a familiei Gnatiuc a fost branșată ilegal la rețeaua de iluminat public a orașului:
„Plângere prealabilă cu privire la fapta de sustragere de energie electrică de pe 3 (trei) stâlpi având în componență 4 (patru) lămpi de iluminat, montați pe proprietatea privată a numitei Gnatiuc Lenuța din strada Aleea Zoo nr 5C, care au fost branșați în mod ilegal la rețeaua de iluminat public, proprietatea publică a UAT Onești, aflată în administrarea SC Domeniul Public și Privat SA Onești, sub aspectul prioritar al folosirii acestei instalații pentru iluminarea din bani publici a proprietății private conectată la rețeaua publică de alimentare cu energie electrică”, se arată în documentul depus la Poliția Onești.
În cazul în care va fi găsită vinovată, mama lui Nicolae Gnatiuc riscă pedeapsa cu închisoarea sau amendă.
„Fapta de sustragere de energie electrică este infracțiune de furt și se pedepsește conform legilor în vigoare”, precizează documentul citat.
Conform Legii energiei electrice și a gazelor naturale 132/2012, „executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 (șase) luni la 3 (trei) ani sau cu amendă. Tentativa se pedepsește”.
Cum a fost descoperită racordarea ilegală la rețeaua electrică a orașului
Biroul Monitorizare Servicii din cadrul Primăriei Onești a solicitat SC DPP SA, în calitate de administrator al sistemului de iluminat public, identificarea consumatorilor de energie electrică ce s-au racordat nelegal la iluminatul public din municipiul Onești.
Vila Gnatiuc era conectată la baza sportivă
Ca urmare a deplasării în teren a salariaților de la DPP, s-a procedat la deconectarea lămpilor de iluminat public care deserveau proprietatea privată a familiei Gnatiuc, fiind întreruptă alimentarea cu energie electrică la cei trei stâlpi, în punctul Baza sportivă-Stadion Energia.
Primăria Onești vrea despăgubiri de la familia Gnatiuc
„Primăria Onești se constituie parte civilă pentru suma corespunzătoare contravalorii energiei electrice sustrase ilegal, ce se va calcula în urma unei expertize de specialitate, la care se vor adăuga și cheltuielile necesare intervențiilor provocate de activitatea infracțională”, se mai precizează în plângerea penală.
Distribuie: