Fostul primar al Oneștiului a primit ca donație două spații în valoare de peste 225.000 de euro. Cine este binefăcătorul lui Gnatiuc

In Actualitate, Flagrant, Politica
octombrie 13, 2022

Nicolae Gnatiuc a primit o donație consistentă la începutul acestui an, în valoare de 1.113.532 de lei, adică peste 225.000 de euro, sub forma unor proprietăți (spații comerciale, foto) în Onești. Binefăcătorul fostului primar al Oneștiului este chiar socrul lui, Petrache Voicu (59 ani), și soția acestuia, Daniela Manuela Voicu (59 ani).

Tranzacțiile imobiliare și de binefacere dintre Gnatiuc și socrul lui au durat doar câteva zile

Donația s-a făcut la sfârsitul lunii ianuarie 2022, mai exact pe 31 ianuarie, conform încheierii de autentificare de la notar. Petrache (Petrică) Voicu achiziționase spațiile pe care le-a donat ginerelui său cu doar câteva zile mai înainte, pe 18 ianuarie, conform încheierii de autentificare de la notar. Valoarea totală a spațiilor a fost de 1.113.532 de lei, din care 10.000 de euro i-a achitat în avans iar diferența a plătit-o în momentul semnării actelor de vânzare-cumpărare. Spațiile au fost cumpărate de socrul lui Gnatiuc de la societatea Alimon SA Onești.

Care sunt spațiile primite în dar de Gnatiuc

Conform documentelor autentificate la notar, este vorba de două imobile, ambele situate la adresa Bd. Belvedere nr 12. Primul dintre ele constă în suprafața totală de 333 mp (362 mp la măsurători) teren împreună cu o construcție cu destinația spațiu comercial cu o suprafață construită desfășurată de 126 mp și o construcție cu destinația de terasă neacoperită, cu o suprafață construită desfășurată de 204 mp.

Al doilea imobil cumpărat și donat de Petrache Voicu constă într-un spațiu comercial cu o suprafață utilă totală parter și subsol de 493 mp (suprafață construită total parter și subsol de 594 mp), din care 284,3 mp este spațiul de la parter iar subsolul are suprafața utilă de 167,4 mp la care se adaugă spații auxiliare.

Foto/ Imobilul unde se află spațiile comerciale primite de fostul primar

Soacra lui Gnatiuc, cea care i-a donat proprietăți de un sfert de milion de euro, angajată ca magazioneră la Spitalul municipal

Socrii lui Gnatiuc, Petrache și Daniela Manuela Voicu, au lucrat mai mulți ani în Italia, el ca șofer de Tir. După ce s-au întors acasă, soacra lui Gnatiuc s-a angajat ca magazioner la Spitalul  municipal Onești, chiar în perioada când ginerele ei era primar.

Faptul că Petrache Voicu a lucrat mai mulți ani în străinătate ca șofer ar putea justifica, probabil, suma achitată pentru cele două spații comerciale donate ginerelui său. Atunci de ce Gnatiuc a apelat la această manevră, prin care socrul lui a cumpărat spațiile doar ca să i le doneze lui, câteva zile mai tarziu? De ce Petrache Voicu nu i-a dat direct banii, fără să mai apeleze la acest artificiu?

Cât de bogat era Gnatiuc la sfârșitul mandatului de primar

Conform unor informații neoficiale, cele două spații nu sunt singurele pe care le are Gnatiuc și le-a închiriat. Cert este că toate proprietățile comerciale au intrat în posesia lui Gnatiuc după ce acesta a pierdut mandatul de primar. Conform ultimei sale declarații de avere depusă la Primăria Onești, Gnatiuc nu avea în proprietate, cât timp a fost primar, decât un apartament de două camere, de 48 mp, pe Aleea Trandafirilor din Onești.

După cum se știe deja, vila de pe Aleea Zoo a familiei Gnatiuc este pe numele mamei fostului primar, Lenuța Gnatiuc. Valoarea de piață a acestei proprietăți, conform agenților imobiliari, este de peste 130.000 de euro.

Ultima declarație de avere, din 2020, anul când a pierdut alegerile, poate fi consultată aici: Nicolae-Gnatiuc