Luni, 7 noiembrie, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Târgu-Ocna, au depistat în trafic, pe DN 12 A, pe raza localității, două atelaje hipo care transportau material lemnos.
În urma verificarilor efectuate s-a stabilit faptul că, un localnic de 39 de ani transporta 1.5 mc lemn, rășinoase, în valoare de 300 de lei, fără a deține documente legale de proveniență, iar celălalt, de 19 ani, din orașul Slănic Moldova transporta 1.6 mc lemn, în valoare de 326 de lei.
Față de cei doi a fost dispusă măsura sancționării contravenționale și, totodată, a fost luată măsura complementară de confiscare a materialului lemnos în vederea stabilirii provenienței și darea în custodie organelor silvice din cadrul ocolului Silvic Târgu-Ocna.
De asemenea, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, bărbatul de 39 de ani, în timp ce se afla cu atelajul hipo în apropierea intersecției DN 12A cu DN 12 B, de pe raza orașului Târgu Ocna, și-a lovit exemplarul cabalin cu un obiect contondent, fapt pentru care s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de rănirea cu intenție a animalelor.
Sursa/IPJ Bacău, Foto ilustrativ
Distribuie: