
Cazurile au fost semnalate de prefectul Lucian Bogdănel, care le solicită primarilor ale căror UAT-uri beneficiază de alimente prin programul POAD, tranșa a V-a, să verifice ca pachetele pe care le recepționează să fie complete, în ambalaje intacte și în stare optimă, astfel încât ele să fie distribuite în cele mai bune condiții către beneficiarii finali.
În cazul în care identifică nereguli (pachete deteriorate/desfăcute, lipsuri produse etc), primarii sunt somați să comunice cu celeritate cele constatate, informând responsabilii din Instituția Prefectului (inclusiv în scris).
„Fac această solicitare imperativă întrucât în cursul zilei de ieri, în contextul distribuirii pachetelor POAD în comunele Buhoci și Tamași, s-a constatat că mai multe pachete erau desfăcute și produse sustrase (ulei, făină, mălai, conserve etc)!
Am anunțat deîndată Poliția și salut intervenția promptă și adecvată a colegilor din cadrul IPJ Bacău, care au trimis imediat o echipă la fața locului, identificând și recuperând bunurile sustrase.
A fost deschis dosar penal, cercetările fiind în curs.
Este inacceptabil că avem între noi semeni/indivizi de josnică factură, care înțeleg să fure din produsele destinate populației dezavantajate din comunitățile județului Bacău: nu vom tolera nicio abatere în această privință, iar intransigența va fi cuvântul de ordine pe care-l vom aplica în asemenea cazuri pe care le consider o regretabilă excepție, nu regulă!”, precizează prefectul Lucian Bogdănel.
Prin tranșa a cincea din Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate peste 63.500 de băcăuani vor beneficia de pachete cu ajutoare alimentare, totalizând 27 de kg de produse. Acestea sunt distribuite prin 93 de centre organizate în unitățile administrativ-teritoriale din județ.
Distribuie: