
Doi bărbați din Neamț și-au pierdut viața joi dimineață, în urma unui accident cu o mașină furată din județul Bacău, informează monitoruldeneamt.ro.
Un echipaj de poliţie ce patrula, joi dimineaţă, 17 noiembrie, pe DN 15, a observat un autoturism răsturnat pe un teren agricol, în apropierea localităţii nemtene Podoleni.
În autovehicul au fost găsite cadavrele a doi bărbaţi. Verificările ulterioare făcute de poliţişti aveau să stabilească faptul că maşina fusese furată din judeţul Bacău.
De asemenea, oamenii legii au reuşit să afle apoi identitatea şoferului, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din localitatea Piatra Şoimului.
“La data de 17 noiembrie a.c., în jurul orei 07:30, echipajul de poliție, ce desfășura activități de patrulare, a observat un auto răsturnat pe cupolă, pe un teren agricol, pe Drumul Național 15, în afara localității Podoleni.
Din nefericire, echipajul medical care a intervenit la fața locului a declarat decesul a două persoane.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier”, a declarat subinspector Ramona Ciofu, purtător de cuvânt al IPJ Neamţ.
Corpurile neînsufleţite au fost scoase dintre fiarele contorsionate de pompierii nemţeni.
După iniţierea anchetei, poliţiştii au revenit cu informaţii suplimentare: “În urma verificărilor preliminare efectuate de polițiști, s-a stabilit că autoturismul în cauză ar fi fost sustras, în noaptea de 16 spre 17 noiembrie, de pe raza județului Bacău.
Totodată, polițiștii au stabilit identitatea conducătorului auto, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Piatra Șoimului”.
Distribuie: