Un tânăr a fost împușcat de polițiști în timpul unei urmăriri. Bărbatul rănit a fost găsit de un localnic

In Actualitate, Flagrant, National
ianuarie 09, 2023

Un tânăr de 21 de ani a fost împușcat de polițiști în timpul unei urmăriri cu mașinile, în județul Suceava. Polițiștii nu au reușit să oprească mașina în care era rănitul și alți doi bărbați. Tânărul împușcat a fost găsit de un localnic pe un drum forestier, acesta anunțând poliția.

Tânărul de 21 de ani a fost transportat la spital, sâmbătă seara, pentru îngrijiri medicale. IPJ Suceava a transmis într-un comunicat de presă că tânărul nu a oprit la un control al polițiștilor de la Rutieră, iar aceștia au pornit în urmărirea sa. Bărbatul, care consumase și alcool, a fost găsit de un localnic pe un drum forestier, care a anunțat poliția, scrie ziarul  Monitorul de Suceava.

Incidentul a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 23:00, în localitatea Moldovița, când un echipaj de poliție i-a cerut șoferului de 21 de ani să oprească. Bărbatul, care avea mașina înmatriculată în Marea Britanie, a ignorat semnalele agenților și a fugit. Polițiștii au plecat în urmărirea sa, însă acesta a continuat să-și vadă de drum. Inițial, polițiștii nu au tras focuri de armă, deoarece urmărirea avea loc într-o localitate, însă când șoferul a intrat pe un drum forestier, agenții au tras două focuri de armă. Din cauza terenului greu accesibil, polițiștii au fost nevoiți să întrerupă misiunea de urmărire, însă la scurt timp, un localnic a sunat la 112 și a spus că a găsit un tânăr rănit.

Primul echipaj ajuns la fața locului a stabilit faptul că persoana împușcată este tânărul de 21 de ani din comuna Vatra Moldoviței care se afla în autovehiculul urmărit anterior de polițiști.  În zonă a fost găsit și vehiculul urmărit, împotmolit într-un șanț. De asemenea, au fost identificați alți doi tineri, ambii de 21 de ani, nici unul dintre aceștia necolaborând cu polițiștii în vederea clarificării situației. În vehicul au fost găsite mai multe sticle de alcool.