„Pe aripile iubirii!” Povestea de dragoste a doi tineri ofițeri de aviație, Elena și Alexandru, de la Baza 95 Aeriană Bacău

In Actualitate, Social
februarie 14, 2023
O frumoasă poveste de dragoste, împletită cu pasiunea pentru aviație, trăiesc Elena și Alexandru, doi tineri ofițeri de la Baza 95 Aeriană „Erou Căpitan Aviator Alexandru Șerbănescu” Bacău.
„Pe aripile iubirii”, au numit colegii aviatori povestea celor doi. Și au hotărât să o împărtășească și altora, pe pagina de Facebook a prestigioasei unității militare băcăuane:
În fascinanta lume a aviației, poveștile de iubire au un farmec aparte. Pentru Elena și Alexandru povestea a început la jumătatea primului an de facultate, în cadrul Academiei Tehnice Militare din București. Au fost în aceeași promoție, la aceeași facultate, însă specializări diferite, dar au parcurs primul an de studii împreună la aceleași cursuri.
,,Urmând cursurile împreună și fiind, de asemenea, în același grup de prieteni, am apucat să ne cunoaștem într-atât de bine încât să ne dăm seama că exista o compatibilitate, așa că am decis să dăm o șansă acestei povești. De atunci, au trecut aproape șase ani de iubire de care ne bucurăm în fiecare zi.”, mărturisesc tinerii ofiteri de aviatie despre mugurii povestii lor de dragoste.
Motivele pentru care Alexandru și Elena au ales lumea aviației sunt diferite, însă ambii au simțit chemarea pe acest drum și sunt foarte mulțumiți de alegerea făcută.
Alexandru: ,,Absolvent al Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare”, Câmpulung Moldovenesc, pot spune că de mic sunt familiarizat cu uniforma, programul și disciplina militară. Am ales să continui această carieră deoarece am simțit că mă regăsesc și că pot să evoluez frumos mergând în continuare pe acest drum.”
Elena: ,,Încă de mică am avut o afinitate atât pentru uniforma militară, cât și pentru organizarea și disciplina de care dădeau dovadă militarii. Am decis să încerc să le urmez calea și pot spune că nu regret nicio clipă alegerea făcută.”
Pentru Elena și Alexandru, Baza 95 Aeriană Bacău este o a doua familie, în care nu au descoperit doar colegi, ci și adevărați prieteni: ,,Oamenii aici sunt foarte deschiși, implicați și dornici să te ajute la nevoie, așa că relațiile de colaborare pe plan profesional s-au transformat foarte ușor în frumoase relații de prietenie. De asemenea, privind din punctul de vedere al carierei, Baza 95 Aeriană este un loc foarte bun pentru formarea unui tânăr ofițer datorită oamenilor cu experiență dornici să împărtășească din cunoștințele lor. Pentru asta, nu putem fi decât mândri și recunoscători că am avut prilejul de a începe cariera într-un astfel de colectiv”
Ca planuri de viitor, cei doi își doresc să ajungă cât mai buni în ceea ce fac, fiecare pe domeniul lui:
,,Ne dorim să fim parte din cât mai multe proiecte, misiuni, astfel încât să acumulăm cât mai multă experiență. Pe plan personal, ne dorim să reușim cel puțin ca până acum să ne sprijinim unul pe altul și să clădim împreună tot ceea ce ne propunem.
Îi sfătuim pe cei care îsi doresc să urmeze o carieră militară să nu se îndoiască niciodată de forțele proprii și să fie întotdeauna încrezători că totul se poate realiza prin muncă și voință.
Armata înseamnă pentru noi mai mult decât un loc de muncă. Reprezintă amprenta în formarea noastră ca adulți, dar și aportul în formarea profesională.”
Sublocotenent inginer Roșca Alexandru are 26 de ani și face parte din cadrul Escadrilei 952 Elicoptere Socat, iar sublocotenent inginer Nistor Elena are 24 de ani și activează în domeniul mentenanței tehnicii și armamentului.
Deviza după care se conduc colegii noștri este „Lucrul cel mai important este să fii gata în orice moment să sacrifici ceea ce ești pentru ceea ce ai putea deveni” a lui Charles Dickens.
Felicitări, dragi colegi, și mult succes în îndeplinirea tuturor obiectivelor personale și profesionale!