Un elev de la Liceul Sportiv Bacău a fost reținut de polițiști după ce a sărit cu cuțitul la o profesoară, în timpul orei.
Potrivit IPJ Bacau, la data de 19 aprilie a.c., în jurul orei 13.00, Secţia 2 Poliţie Bacău a fost sesizată prin S.N.U.A.U. 112, de un bărbat, de 42 de ani, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în incinta unei unităţi de învăţământ, ar fi intervenit să aplaneze un comflict spontan între un elev şi un cadru didactic, elevul având asupra sa un obiect înțepător.
„La faţa locului, din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 19 aprilie a.c. un elev de 15 ani, aflându-se în sala de sport, pe fondul unor discuţii contradictorii cu profesorul, ar fi scos din rucsac un obiect înțepător şi l-ar fi ameninţat pe acesta, după care a părăsit incinta şcolii, abandonând obiectul.
Minorul a fost identificat la scurt timp de către o patrulă de poliție din cadrul Secţiei 1 Poliţie și condus la sediu pentru audieri. Cazul a fost preluat de polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară care au luat măsura reținerii tânărului de 15 ani, bănuit de comiterea infracţiunilor de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase şi ameninţare.” a transmis Cătălina Păduraru, purtător de cuvânt IPJ Bacău.
Inspectoratul Școlar Județean Bacău a demarat propria anchetă, imediat ce a fost informat despre acest eveniment:
„Incidentul de la Liceul cu Program Sportiv Bacău a fost raportat imediat și la Inspectoratul Școlar Judetean. Unitatea de învățământ a demarat deja propria anchetă, în paralel cu cercetarea pe care o face și Inspectoratul de Politie, căruia i-a fost solicitată intervenția de către școală. Astăzi s-a întrunit și comisia de violență de la nivelul unității de învățământ respective, pentru a stabili exact măsurile ce se impun în acest caz, iar Inspectoratul Școlar monitorizează deja în detaliu toate aceste aspecte.” a transmis Inspectoratul Școlar Județean Bacău. (Foto/ilustrativ)
Distribuie: