Se oprește apa în Onești, miercuri și joi. Care este programul anunțat de Raja

In Actualitate, Social
iunie 20, 2023
Timp de două zile, miercuri și joi, furnizarea apei potabile în Onești se va face doar pentru câteva ore, conform unui program anunțat de RAJA., din cauza unei avarii.
Comunicat RAJA: CRAB SA (Compania Regională de Apă Bacău) va sista furnizarea apei către mun. Onești, miercuri – 21 iunie 2023, începând cu ora 08.00, pentru remedierea unei noi avarii depistate pe conducta de aducțiune apă potabilă Dărmănești – Târgu Ocna – Onești (Ramura Sud), în zona satului Bogata, comuna Dofteana.
Timpul estimat în vederea realizării intervenției, dar și pentru golirea și umplerea instalației este de aproximativ 48 de ore, în condițiile în care nu apar elemente neprevăzute pe parcursul desfășurării lucrărilor. În această situație, RAJA SA este nevoită să oprească furnizarea de apă în municipiul Onești, începând de miercuri – 21 iunie 2023, ora 08.00, și până la finalizarea lucrărilor de reparații la conducta de aducțiune.
În această perioadă și până la refacerea nivelului optim de apă din rezervoare, RAJA SA va asigura alimentarea municipiului Onești cu apă potabilă din Complexul de înmagazinare și pompare Cuciur, după următorul program:
 Miercuri – 21 iunie 2023, în intervalul orar 18.00 – 20.00;
• Joi – 22 iunie 2023, dimineața în intervalul orar 06.00 – 08.00, iar seara în intervalul orar 18.00 – 20.00.
În funcție de perioada de timp necesară pentru remedierea avariei, reluarea pompării pe conducta de aducțiune de către CRAB S.A., dar și timpul necesar pentru refacerea stocului la nivelul rezervorului Cuciur, compania noastră va efectua toate manevrele de vane utile, în vederea reluării furnizării apei potabile în regim permanent și la parametrii optimi către toți consumatorii din municipiul Onești.
RAJA SA recomandă utilizatorilor consumul cu moderație al apei în acest interval de timp și asigurarea unor rezerve care să asigure necesitățile pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.