Un șofer a fost prins de polițiștii băcăuani gonind cu 204 km/h. Ce amendă a primit

In Actualitate, Flagrant
iulie 24, 2023

Un bărbat în vârstă de 47 de ani a fost depistat de poliţişti conducând pe DN 2-E 85, în afara localităţii Dumbrava, pe autostrada A7, cu viteza de 204 km/h, acestuia fiindu-i reţinut permisul de conducere pentru o perioadă de 120 de zile, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Cătălina Păduraru.

„Un echipaj de poliţie din cadrul Serviciului Rutier Bacău a depistat, pe DN 2-E 85, în afara localităţii Dumbrava, un conducător auto de 47 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe autostrada A7 cu viteza de 204 km/h. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional de poliţişti cu amendă în valoare de 2.900 de lei, iar ca măsură complementară i-a fost reţinut permisul de conducere pentru o perioadă de 120 de zile, fiindu-i eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie„, a transmis Cătălina Păduraru.

Ea a adăugat că poliţiştii rutieri continuă să acţioneze zilnic pe drumurile publice din judeţ pentru monitorizarea traficului rutier.