În timpul lucrărilor de excavare pentru obiectivul de investiții „Construire sală de sport în Mănăstirea Cașin” din incinta Școlii gimnaziale nr 2 , a fost descoperit accidental un element de muniție rămasă neexplodată provenit din timpul primului război mondial, informează Primăria Mănăstirea Cașin, județ Bacău.
Reprezentanții din cadrul Primăriei Mănăstirea Cașin, anunțați de șeful de șantier, au alertat imediat specialiștii pirotehnicieni din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. Constantin Ene” al județului Bacău.
La fața locului a sosit un echipaj al Poliției Onești împreună cu personalul SVSU din cadrul Primăriei Mănăstirea Cașin, asigurând perimetrul pentru siguranța zonei până la sosirea echipei pirotehnice care a identificat și ridicat în vederea neutralizării un proiectil exploziv cal. 100 mm.
Elementul de muniție constituia un factor de risc atât pentru cei care își desfășurau lucrările de construire a sălii de sport cât și pentru comunitate.
În acest sens, în cazul în care descoperiți accidental astfel de elemente de muniție, vă rugăm să nu le atingeți, să nu le loviți și să alertați in cel mai scurt timp organele abilitate, mai precizează autoritățile.
Distribuie: