O echipă de Liga a III-a, unde joacă Viitorul Curița, are mai multe abonamente decât Rapid, FCSB sau Dinamo

In Actualitate, National, Sport
septembrie 22, 2023

O echipă din Liga a III-a de fotbal, FC Bihor, se poate lăuda că a depășit granzii din Superligă, cel puțin în ceea ce privește numărul de abonamente. Bihorenii au reușit să vândă aproape șapte mii de abonamente, ajungând pe primul loc în țară, peste Rapid, echipa cu cei mai mulți abonați de până acum.

Proapăt promovată în Liga a III-a, Viitorul Curița (foto), echipa patronată de Mihai Fudulache, a apelat și ea la sistemul de abonamente. Prețul acestora începe de la 500 de lei.

Motivul principal a reuşitei orădenilor este că FC Bihor urmează să joace, în Cupa României, contra Dinamo şi FCSB.

„Faptul că suntem numărul 1 în România este o mândrie pentru noi. Am depăşit Rapidul, care era pe primul loc. Chiar dacă la Rapid abonamentele au fost mai scumpe, să nu uităm că ei au echipă în prima ligă, iar noi suntem în Liga a III-a, ceea ce spune şi mai mult despre această performanţă a noastră. Sper ca acesta să fie un an memorabil din toate punctele de vedere pentru noi”, a declarat preşedintele clubului FC Bihor, George Tătar, conform Prosport.