Atletico se impune spectaculos în “El derbi madrileño”! Lupta la titlu în Spania este mai aprinsă ca oricând

In Actualitate, Diaspora, Sport
septembrie 25, 2023

Etapa a cincea din La Liga le-a pus față în față pe Atletico Madrid și Real Madrid în primul mare meci al sezonului. Într-o perioadă când fotbalul spaniol este cuprins de scandaluri și de probleme financiare ale cluburilor, orgoliile rămân mari, iar un derby precum al Madridului pe Wanda Metropolitano asigură o atmosfera încinsă în tribune și intensitate pe teren.

Atletico a câștigat cu 3-1 (2-1)  duelul cu nemesisul tradițional, formația lui Diego Simeone impunându-se mai clar decât o arată scorul, reintrând astfel în lupta pentru titlu după înfrângerea zdruncinătoare din etapa precedenta, de la Valencia. De cealaltă parte, Realul venea după un parcurs perfect, cu victorii pe linie în campionat, dar suferea din pricina absențelor unor jucători de bază precum Vinicius sau Carvajal. Carlo Ancelotti nu a fost nici el mai inspirat în ce privește tactica de joc, folosindu-i din primul minut pe Modric și Kroos, doi jucători aflați probabil la ultimul sezon în tricoul blanco.

Omul meciului a fost atacantul naționalei Spaniei și ex-jucător la Real, Alvaro Morata, care a marcat o dublă în minutele 4 și 46 împotriva fostei sale echipe, bucurându-se furibund alături de suflarea rojiblanco. Centrările gazdelor le-au pus extrem de multe probleme fundașilor Realului, toate golurile lui Atletico venind în urma unor lovituri de cap. Griezmann a marcat și el în minutul 18 după o minge pusă pe fruntea lui de către Saul, cei doi jucători regăsindu-și suflul și pofta de joc de când s-au reîntors sub comanda lui Diego Simeone. Realul a fost anemic în ofensivă, singurul gol fiind marcat de Toni Kroos cu un șut puternic de la marginea careului în minutul 35, în timp ce în defensivă au arătat multe slăbiciuni, Alaba făcând unul dintre cele mai proaste meciuri din carieră.

Lucian BOROȘ