Agenția Națională de Integritate a constatat existența unor diferențe nejustificate între averea dobândită și veniturile realizate în cuantum total de 31.602.501 lei în cazul a două persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010, după cum urmează:
MAZILU GABRIELA – CRISTINA,
Judecător în cadrul Tribunalului București și fost Judecător în cadrul Judecătoriei Sector 4 |
Diferență nejustificată în cuantum total de 30.388.515 Lei, în perioada exercitării funcției publice |
NICOREȘTEANU IONUȚ – VICTOR,
Funcționar public cu statut special în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București |
Diferență nejustificată în cuantum total de 1.213.986 Lei, în perioada exercitării funcției publice |
Astfel, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către MAZILU GABRIELA – CRISTINA, și respectiv, NICOREȘTEANU IONUȚ – VICTOR, în perioada exercitării funcțiilor publice.
Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază (de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum și despre existența diferențelor semnificative. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.
Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.
AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE
(Foto ilustrativ)
Distribuie: