Urs în vârstă de 6 ani, omorât de o mașină pe DN 11 Brașov Onești!

In Actualitate, Flagrant, National, Social
octombrie 12, 2023

Un alt urs a fost accidentat mortal, în județul Covasna, relatează Brasov.net. Animalul sălbatic, în vârstă de șase ani, a fost lovit de mașină pe DN 11, în apropierea localității Lemnia, iar conducătorul auto era încă la fața locului în momentul în care au sosit reprezentanții Gărzii de Mediu Covasna. Mașina implicată în incident a suferit daune semnificative și a avut nevoie de tractare. Este al treisprezecelea astfel de caz înregistrat anul acesta în județ.

„În data de 08.10.2023 ca urmare a unui apel telefonic din partea IPJ Covasna, prin care am fost informați despre faptul că pe DN 11, în afara localității Lemnia se află cadavrul unui urs, reprezentanții Gărzii de Mediu Covasna, IPJ Covasna, primăriei comunei Lemnia, medicul veterinar și reprezentantul fondului cinegetic s-au deplasat la fața locului, unde au constatat că exemplarul de urs a fost omorât accidental”, transmit reprezentanții Gărzii de Mediu Covasna pe pagina de Facebook.

Șeful instituției, Lucian Cândea, a subliniat că, pe durata acestui an, au avut loc treisprezece cazuri în care urșii, adulți și pui, au fost implicați în accidente pe drumurile din județ. Această cifră este în creștere comparativ cu anul precedent, când au avut loc cinci astfel de incidente.

Celelalte accidente similare petrecute anul acesta au avut loc în localitățile Brețcu, Reci, Câmpu Frumos și Bixad. (Sursa foto/ Brașov.net.)