Membrii “Generației de Aur” vor organiza un eveniment special cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la sfertul de finală al Mondialului american

In Actualitate, Diaspora, National, Sport
octombrie 26, 2023

Miercuri, cu prilejul aniversarii a un an de la inaugurarea Muzeului Fotbalului din București, un număr important de foști mari internaționali, în frunte cu Gică Popescu, au anunțat un eveniment special ce va avea loc anul viitor. Concret, pe 18 mai 2024, de la ora 20:30, pe Arena Naționala va avea loc meciul de adio al “Generației de Aur”, fiind pentru ultima dată când jucătorii cu cele mai mari performanțe obținute în tricoul României se vor reuni pe un teren de fotbal. Acest meci vine cu prilejul a 30 de ani de la cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc, când naționala noastră a fost la cinci minute distanță de o calificare istorică în semifinalele Campionatului Mondial din 1994.

Gică Popescu: „Mereu am spus că noi, cei care am fost la națională din 1994 până în 2000, merităm un meci de retragere. Din păcate, nu putem face meciuri individuale, așa că vom face un meci de retragere al Generației de Aur. E normal să marcăm ieșirea din arenă cu un eveniment special. Așteptăm cât mai mulți oameni în tribună pentru a ne aminti de momentele extraordinare pe care le-am avut.

Am vorbit cu colegii mei să invităm câte un jucător alături de care am jucat. Vrem ca echipa adversă să fie condusă de Mourinho, să vină Stoichkov, Rivaldo, Figo, printre invitați. Am ales să anunțăm evenimentul cu 7 luni înainte ca să avem timp să ne pregătim, să onorăm tricoul echipei naționale. E greu să știm că nu vom mai juca niciodată împreună. Merităm acest spectacol, fiecare dintre noi, la 30 de ani de la CM 1994.”

Evenimentul a fost anticipat de o masă organizată de Gică Popescu în urmă cu câteva zile, unde au fost prezenți componenți ai lotului României din 1994: Bogdan Stelea, Florin Răducioiu, Florin Prunea, Miodrag Belodedici, Ilie Dumitrescu, Gică Popescu, Ionuț Lupescu, Gică Mihali, dar și jucători care au ratat la mustață prezența la Mondialul american: Marius Lăcătuș si Adrian Ilie. Jucătorii, prin vocea lui Ilie Dumitrescu, au declarat că acest eveniment va reprezenta un omagiu și pentru Daniel “Didi” Prodan, fostul fundaș de fier al naționalei care a decedat în 2016 din cauza unui infarct la doar 44 de ani.

La Campionatul Mondial din 1994, disputat în Statele Unite ale Americii, România a atins faza sferturilor de finală după o victorie de senzație în optimi cu 3-2 în fața Argentinei, dar a pierdut dramatic la loviturile de departajare în fața Suediei, după 2-2 la finalul timpului regulamentar, pe o căldură infernală în localitatea californiană Stanford.

Lucian BOROȘ