World Aquatics a anunţat, joi, că sportivul anului 2023 la high-diving (sărituri în apă de la mare înălțime) este Constantin Popovici, campionul mondial de anul trecut, de la Fukuoka, transmite News.ro. Constantin Popovici este legitimat la CSM Bacău și este antrenat de Adrian Gavriliu
La feminin, premiul a fost câştigat de Rhiannan Iffland (Australia).
La ediţia din acest an a Mondialelor, Constantin Popovici s-a clasat pe locul opt, cu un total de 340.50 puncte, pe fondul unei accidentări survenite înainte de a ajunge la Doha, la ultima săritură din circuitul Red Bull, pe care l-a câştigat.
„Rămâne cel mai bun atlet din 2023, premiat de Federația Internațională de Natație. Campion mondial 2023, singurul romàn din istorie care câștigă clasamentul general la RedBull.
Singurul săritor in apă din lume care a participat la ambele competiții…atât cea de 10M cât și cea de 27M.
Deținătorul recordului de cel mai mare punctaj final al unei competiții.
Locul al 8-lea, astăzi, cu 3 sărituri ratate din cele 4.
Când Costa sare la nivelul lui, nimeni nu-l bate.
Urmează o perioadă de recuperare, odihnă și resetarea mentală a eșecului de la această competiție.
Ne uităm înainte spre campionatul RedBull și spre Cupa mondială din Brazilia din toamna acestui an.”, a declarat antrenorul Adrian Gavriliu.
Distribuie: