
Sorana Cîrstea (33 de ani, locul 22 WTA) a obținut joi după-amiaza una dintre cele mai mari victorii ale carierei, 2-6, 7-6 (1), 6-2 în faza sferturilor de finală ale turneului WTA 1000 de la Dubai, contra cehoaicei Marketa Vondrousova (locul 8 WTA), campioană la Wimbledon în 2023. Jucătoarea din Târgoviște a smuls victoria din ghearele înfrângerii ce se prefigura după o oră și un sfert din meci, când era condusă cu 6-2 și 5-1, dar a revenit miraculos pentru a se impune după 2 ore și 43 de minute de joc.
Pentru Sorana, această victorie vine ca o confirmare a formei bune arătate în ultimele săptămâni și marchează un început excelent de colaborare alături de noul ei antrenor, olandezul Peter Wessels. Înaintea turneelor din Golf, jucătoarea anunțase despărțirea de fostul antrenor, suedezul Thomas Johansson, sub îndrumarea căruia obținuse niște rezultate remarcabile în 2023, dar pierduse neașteptat în primul tur la Australian Open, în ianuarie. Alături de Wessels, românca și-a regăsit forma, atingând faza sferturilor la Abu Dhabi și acum a semifinalelor la Dubai. Între cele două turnee din Emirate a fost și o eliminare în turul doi la Doha, unde sorții i-au adus-o în față pe poloneza Iga Swiatek (locul 1 WTA).
După ce în optimi obținuse o altă victorie muncită, 3-6, 6-3, 7-5 împotriva croatei Donna Vekic (locul 31 WTA), Cîrstea a început modest meciul cu Vondrousova, ratând șapte mingi de break în primul set și pierzându-și serviciul de două ori. Scenariul părea că se repetă în setul secund, Sorana nereușind să aibă replică în fața jocului în forță propus de stângacea cehoaică. Un moment cheie s-a produs la 5-1, când românca a salvat primele două mingi de meci (din totalul de șase) ale adversarei, cu doi ași, și și-a făcut serviciul. Meciul a căpătat pe urmă o desfășurare incredibilă, cu Vondousova începând să dea semne de slăbiciune la serviciu și Sorana începând să domine schimburile de mingi, să vină mai inspirat la fileu și să egaleze scorul la 5-5. Dar victoria încă era departe, cehoaica făcând break, 6-5, și a servit a treia oară pentru meci, dar tenacea noastră jucătoare a revenit încă o dată, împingând meciul în tiebreak, unde nu i-a lăsat adversarei decât un punct. În decisiv, cu o Vondrousova prăbușita psihic și dând semne de oboseală, Sorana a apăsat pedala de accelerație și nu s-a mai uitat înapoi, fructificând prima minge de meci și ridicând brațele în aer, învingătoare.
Victoria o duce în premieră în careul de ași la turneul din Dubai și o apropie mai mult ca niciodată de pătrunderea în top 20 WTA. Pentru Sorana, miza este dublă în ziua de vineri, o posibila și mult dorită victorie în semifinale i-ar aduce atât prezența în a doua finală a carierei la un turneu WTA 1000 (precedenta a fost la Toronto 2013) cât și o clasare pe locul 15 WTA începând de luni. Adversara româncei din semifinale este italianca Jasmine Paolini (locul 26 WTA) ce are același obiectiv: accederea în premiera în top 20 WTA. Jucătoarea din Peninsulă are avantajul că este mai tânără (abia a împlinit 28 de ani) și că a avut o zi în plus de odihnă față de Cârstea, după ce a beneficiat în sferturi de forfaitul Elenei Rybakina. Sorana a pierdut cele două întâlniri precedente cu Paolini, ambele în trei seturi, 4-6, 6-4, 1-6 în 2021 la Portoroz (sferturi de finală) și 5-7, 6-2, 2-6 in 2023 la Roland Garros (primul tur). Meciul Sorana Cîrstea – Jasmine Paolini va începe în jurul orei 15.00, ora României.
Lucian BOROȘ
Distribuie: