Candidatura lui Iohannis la șefia NATO este privită cu scepticism

In Actualitate, Diaspora, National, Politica
martie 13, 2024

Președintele Klaus Iohannis a anunțat marți, 12 martie, că va candida la șefia Alianței Nord-Atlantice. Anunțul președintelui a fost făcut în ziua în care se împlinesc 25 de ani de la prima extindere a NATO către țările din estul Europei. Candidatura sa a fost primită cu scepticism atât de reprezentanți ai NATO cât și de cei ai UE, dar și de analiști și oameni politici, deopotrivă, cu excepția liberalilor, partid din care provine și pe care l-a condus pentru mai puțin de un an până a fost ales președinte al României, în 2014, transmite Europa Liberă România. În schimb, social-democrații, parteneri ai Partidului Național Liberal la guvernare, nu au avut nicio reacție. Premierul Marcel Ciolacu, lider al Partidului Social Democrat, declara pe 23 februarie că el susține „orice român” la o „funcţie înaltă” în forurile europene sau nord-atlantice, în contextul speculațiilor că președintele Iohannis ar putea candida pentru șefia NATO. „Cred că NATO are nevoie de o reînnoire a perspectivei asupra misiunii sale”, a spus președintele Klaus Iohannis în motivarea demersului său.

Anunțul candidaturii președintelui Iohannis la conducerea Alianței Nord-Atlantice

„Ne aflăm într-un context de securitate în care cred că este momentul ca țara noastră să-și asume o și mai mare responsabilitate în cadrul structurilor de conducere euro-atlantice. Este o aspirație legitimă a unui stat care a cunoscut în ultimele două decenii transformări radicale și care ar putea contribui cu această experiență la conturarea unei noi viziuni asupra modului în care putem răspunde rapid și eficient unei game variate și complexe de provocări și amenințări. Avem o înțelegere profundă, inclusiv din perspectiva provocărilor istorice cu care s-a confruntat regiunea noastră, asupra actualei situații de securitate, situație dezechilibrată de războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. Totodată, cred că NATO are nevoie, la rândul său, de o reînnoire a perspectivei asupra misiunii sale. Europa de Est are o contribuție valoroasă în discuțiile și deciziile adoptate în cadrul NATO. Cu o reprezentare echilibrată, puternică și influentă din această regiune, Alianța va putea lua cele mai bune decizii, care să răspundă nevoilor și preocupărilor tuturor statelor membre. Pentru toate aceste motive, am decis să intru în competiție pentru funcția de Secretar General al NATO. Îmi asum această candidatură în numele României cu toată responsabilitatea, iar această decizie are la bază performanța României, experiența acumulată pe parcursul celor două mandate de Președinte al României, înțelegerea profundă a provocărilor cu care se confruntă NATO, Europa, și în special regiunea noastră, și angajamentul meu ferm față de valorile și obiectivele fundamentale ale NATO.” (Foto/Digi 24)